Se întâmplă de multe ori ca astăzi omul să simtă întristare, deznădejde, moleşeală, lenevie, şi toate cele demonice. Să fie întristat, să plângă, să fie melancolic, să nu dea importanţă familiei lui, să cheltuiască o grămadă de bani pe tratamentele psihanaliştilor. Pe toate acestea oamenii le numesc „nesiguranţă”. Religia noastră crede că sunt ispite.

Durerea este o putere sufletească pe care Dumnezeu a pus-o înlăuntrul nostru, cu menirea de a lucra binele, iubirea, bucuria, rugăciunea. Împotriva acesteia, diavolul izbuteşte şi ia această putere din bateria sufletului nostru şi o foloseşte spre rău, prefăcând-o în întristare şi aducând sufletul la moleşire şi nepăsare. Îl chinuieşte pe om, îl face robul lui, îl îmbolnăveşte sufleteşte.

Există un secret: să prefaceţi lucrarea demonică într-una bună. Este greu şi este nevoie şi de o oarecare pregătire. Pregătirea este smerenia. Prin smerenie smulgeţi harul lui Dumnezeu. Vă dăruiţi iubirii lui Dumnezeu, adorării Lui, rugăciunii. Dar şi dacă le faceţi pe toate, tot nimic n-aţi izbutit dacă n-ai dobândit smerenie. Toate simţămintele rele – nesiguranţa, deznădejdea, dezamăgirea –, care vor să stăpânească sufletul, se risipesc prin smerenie. Cel ce nu are smerenie, egoistul, nu vrea să-i tai voia, să-l atingi, să-l mustri. Se necăjeşte, se mânie, se răzvrăteşte, se împotriveşte, îl stăpâneşte întristarea. Această stare se tămăduieşte prin har.

(Ne vorbeşte părintele Porfirie – Viaţa şi cuvintele, Traducere din limba greacă de Ieromonah Evloghie Munteanu, Editura Egumeniţa, 2003,  pp. 298-299)