Ce fel de mijlocitor ne trebuie?

Cuvinte duhovnicești

Ce fel de mijlocitor ne trebuie?

Să nu te lupţi, aşadar, să-ţi afli un sfătuitor şi un aliat linguşitor şi rob al pîntecelui, ca nu cumva să te înveţe, potrivindu-se cu voinţa ta, nu cele pe care le iubeşte Dumnezeu, ci cele pe care le primeşti tu şi aşa să rămîi iarăşi cu adevărat vrăjmaş neîmpăcat cu El.

Caută, dacă vrei, un mijlocitor, doctor şi sfătuitor bun, pentru ca să-ţi dea, ca un sfătuitor bun, moduri de pocăinţă potrivite cu sfatul bun, ca un doctor să-ţi dea leacul corespunzător fiecărei răni, iar ca un mijlocitor să ţi-L facă milostiv pe Dumnezeu, stînd înaintea Lui faţă către faţă prin rugăciune şi intervenţie la El pentru tine. Să nu te lupţi, aşadar, să-ţi afli un sfătuitor şi un aliat linguşitor şi rob al pîntecelui, ca nu cumva să te înveţe, potrivindu-se cu voinţa ta, nu cele pe care le iubeşte Dumnezeu, ci cele pe care le primeşti tu şi aşa să rămîi iarăşi cu adevărat vrăjmaş neîmpăcat cu El; nici unul neexperimentat, ca nu cumva prin multa lui tăiere şi prin tăieturile şi arderile nelavremea lor să te arunce în adâncul disperării, sau prin compătimirea lui peste măsură să te lase bolnav părându-ţi-se că eşti sănătos - lucrul cel mai cumplit - şi aşa să te predea osândei veşnice cum nu speri, fiindcă acest lucru ni-l oferă boala care omoară împreună sufletul. Dar un mijlocitor între Dumnezeu şi om nu cred că e aşa de simplu de găsit, căci nu toţi cei ce coboară din Israel sunt şi israeliţi (Romani 9, 6), ci cei ce ştiu limpede sensul acestui nume (Israel) şi au o minte care vede pe Dumnezeu (Facerii 32), şi nici toţi cei chemaţi cu numele lui Hristos nu sunt cu adevărat creştini, căci nu tot cel ce-Mi spune: Doamne! Doamne! - zice Hristos - va intra în Împărăţia Cerurilor, ci cel ce face voia Tatălui Meu (Matei 7, 21); precum şi iarăşi: Mulţi îmi vor zice în ziua aceea: Doamne, în numele Tău am scos demoni! şi Eu le voi zice: Amin, zic vouă, nu vă cunosc pe voi. Duceţi-vă de la Mine voi, lucrătorii fărădelegii! (Matei 7, 22-23; 25, 12). 

(Sfântul Simeon Noul Teolog, Imne, Epistole şi Capitole, Scrieri, volumul III, Editura Deisis, 2001, Sibiu, pp.129-130)

 

 

 

Citește despre: