Dacă averile te-ar putea însoţi şi în veacul viitor, nici aşa nu ţi-ar fi de prea mare folos, căci vor fi întunecate din pricina răsplăţilor ce se vor da acolo; iar dacă e vorba să rămână aici, pe pământ, ce câştig ai avea dacă nu le înstrăinezi (dăruieşti)?

Într-adevăr, cel ce cheltuieşte averile sale în chip nesocotit, e vrednic de plâns, fiind asemenea celui care se străpunge pe sine cu sabia pe care o avea să se apere de vrăjmaşi.

Pe când cel ce întrebuinţează înţelept şi potrivit judecăţii drepte cele ce-i prisosesc, se dovedeşte bun chivernisitor al celor dăruite de Dumnezeu, că neagonisind numai pentru desfătarea lui, merită să fie lăudat şi iubit pentru dragostea frăţească şi prietenia lui adevărată.

(Sfântul Vasile cel Mare – Despre iubirea aproapelui în rev. Glasul Bisericii, Anul XX (1961), Nr.1-2, p.58)