Când dorești să faci o faptă bună, pregătește-te să înfrunți ispitele!
Când omul începe să trăiască cu credință fierbinte, vrăjmașul binelui îl întâlnește de obicei cu diferite și strașnice ispite, pentru ca el, îngrozindu-se de aceasta, să înceteze fapta bună.
Când vei dori să începi vreo faptă bună, mai întâi pregătește-te pentru a înfrunta ispitele care vor fi îndreptate asupra ta. Să le înfrunți curajos și să nu te clintești în nădejdea ta întru Dumnezeu.
Când omul începe să trăiască cu credință fierbinte, vrăjmașul binelui îl întâlnește de obicei cu diferite și strașnice ispite pentru ca el, îngrozindu-se de aceasta, să înceteze fapta bună.
Dar dacă nu te vei pregăti pentru a întâmpina ispitele, atunci păzește-te de a săvârși virtuți. Omul care se îndoiește de ajutorul lui Dumnezeu, chiar fără ispite se teme și de umbra lui.
Conștiința proprie trebuie să fie învățător și martor pentru fiecare om.
Când faci vreun lucru, nu rosti cuvântul fără să te gândești bine. Orice lucru făcut în grabă nu poate fi bun.
Până nu-ți cunoști prietenul, nu-i deschide taina. Prietenul lingușitor îți poate deveni dușman.
(Sfântul Cuvios Paisie Velicikovski de la Neamț, Crinii țarinei sau Flori preafrumoase adunate pe scurt din Dumnezeiasca Scriptură, Editura Bisericii Ortodoxe din Moldova, Orhei, 1995, p. 56)
Mândriei îi stă împotrivă frângerea inimii
Site dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Arhiepiscopia Iașilor | © doxologia.ro