Ce reuşeşte cuvântul dumnezeiesc
Aşa cum balsamul adus în casă o umple de mireasmă, tot aşa şi cuvântul dumnezeiesc, ca un balsam duhovnicesc şi bine plăcut, intrând în sufletul omenesc, răspândeşte în el bună mireasmă.
Cuvântul dumnezeiesc, cuibărindu-se în suflet, îl înnoieşte pe creştin şi îl face cugetător de Dumnezeu, temător de Dumnezeu, cinstitor de Dumnezeu, sfânt, într-un cuvânt, „făptură nouă în Hristos" (2 Cor. 5:17). Aşa cum balsamul adus în casă o umple de mireasmă, tot aşa şi cuvântul dumnezeiesc, ca un balsam duhovnicesc şi bine plăcut, intrând în sufletul omenesc, răspândeşte în el bună mireasmă. Mireasma acestui balsam este frica lui Dumnezeu; dragostea de Dumnezeu şi de aproapele, pocăinţa, întristarea după Dumnezeu, inima înfrântă, suspinarea, umilinţa, lacrimile, mângâierea, bucuria duhovnicească. Duhul Sfânt aduce această mireasmă cerească în suflet, prin cuvântul Său sfânt.
(Sfântul Tihon din Zadonsk, Comoară duhovnicească, din lume adunată, Editura Egumeniţa, Galaţi, 2008, p. 88)
Faptele arată cel mai bine credința noastră, dincolo de îndemnuri și cuvinte
Site dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Arhiepiscopia Iașilor | © doxologia.ro