Ce să fac ca să cultiv comuniunea cu Dumnezeu?

Cuvinte duhovnicești

Ce să fac ca să cultiv comuniunea cu Dumnezeu?

Cel ce pune în practică această metodă întreită, într-un timp foarte scurt se va înălța cu mintea și cu inima până la cele cerești și va gusta dulceața negrăită a celor dumnezeiești.

Prin gânduri sfinte, prin săvârșirea oricărei lucrări spre slava lui Dumnezeu și prin aceste mici rugăciuni rostite des, se cultivă comuniunea imediată a omului cu Dumnezeu. Cel ce pune în practică această metodă întreită, într-un timp foarte scurt se va înălța cu mintea și cu inima până la cele cerești și va gusta dulceața negrăită a celor dumnezeiești, văzându-l „ca prin oglindă” pe Acela pe Care, la un moment dat, Îl va întâlni „față către față”. (I Cor. 13, 12)

(Sfântul Teofan Zăvorâtul, Călăuzire către viața duhovnicească, Traducere de Preot Victor Manolache, editura Egumenița, p. 50)

Citește despre: