Un frate dintr-o mănăstire cu viață de obște se lenevea spre învățătură și a întrebat pe părintele său, zicând: „Ce înseamnă aceasta, părinte, că, iată, mă ostenesc la Scripturi și nimic nu înțeleg?”. Și starețul i-a răspuns lui, zicând: „Fiule, oile, când află pășune, cu multă dulceață mănâncă și adesea înghit hrana nerumegată, sârguindu-se fiecare să apuce cât mai mult și să pună întru sine hrană, iar după aceea stând, își rumegă hrana. Așa și tu, fiule, câtă vreme ai ajutor și bună vreme, învață-te pe tine cât poți, fără lenevire, din dumnezeieștile Scripturi și te va lumina Dumnezeu; ori, din vorbele bătrânilor auzind, te vei deprinde sau deprinzându-te singur, vei întreba sau de la cei ce învață binele, vei deprinde ceva sau Însuși Domnul, în liniște, îți va grăi în inima ta numai să nu pierzi întru lene vremea și puterea cea dată ție de la Dumnezeu”.

(Proloagele, volumul I, Editura Bunavestire, pp. 479-480)