Că „omul trebuie să se retragă în cetatea dreptei socoteli” e scris în Scrierea despre Botez a Sfântului Marcu Ascetul și, tot acolo, că acolo mintea ca preot trebuie să slujească pe masa sfântului altar, care este inima. Inima e masa sfântului altar în om, mintea e preotul care slujește la masa inimii, iar aceasta se realizează atunci când omul a intrat în cetatea dreptei socoteli, când a ajuns la un echilibru, când a ajuns la o stare sufletească care favorizează prezența lui Dumnezeu și, mai ales, simțirea prezenței lui Dumnezeu. Că nu-i destul să știi că Îl porți pe Hristos în inimă, dacă nu-L și simți. Dacă nu simți prezența Lui, înseamnă că inima nu e simțitoare. Zic Părinții cei duhovnicești că ne-simțirea este cea mai gravă consecință a păcatelor. Ajungi la un fel de bătucire a lăuntrului și nu mai simți prezența lui Dumnezeu, nu te simți în fața lui Dumnezeu, nu simți că Dumnezeu e de față, nu simți că Dumnezeu vine către tine prin cuvântul Său, nu simți că Domnul Hristos îți vorbește direct, citind Sfânta Scriptură.

A fost la noi la mănăstire un episcop armean, împreună cu Mitropolitul Nicolae Mladin – Dumnezeu să-l odihnească! – și spunea că la ei este o legendă: Sfântul Grigorie Luminătorul, cel care a încreștinat Armenia, a ieșit dintr-o scriere a lui, a ieșit dintr-o carte scrisă de el, ca să-l lămurească pe un copil care citea cartea și nu o înțelegea. E foarte frumos, e foarte adevărat și e foarte spre bucuria noastră faptul că se spune că Sfântul Grigorie, cel care a scris cartea, a ieșit din carte. Apoi să știți că așa cum a ieșit Sfântul Grigorie din carte, în legenda aceea, orice om care a scris o carte într-un fel iese din gândurile lui. Se ascunde în gândurile din carte și iese la iveală atunci când citești cartea.

(Arhimandritul Teofil Părăian, Cum putem deveni mai buni – Mijloace de îmbunătățire sufletească, Editura Agaton, pp. 138-139)