Ce se află în inima noastră? După natura ei, dorinţa de linişte, de pace, de mângâiere, de fericire; de fapt, o supărare se schimbă cu alta, o nelinişte o alungă pe o alta: ba este ciuda că nu ni s-au împlinit aşteptările, ba e necazul că ne-am pierdut agoniseala; aici este frica pentru noi înşine şi pentru alţii; dincolo, chinul din pricina unor iluzii nemăsurate sau înşelate; ieri ne-a săgetat insuccesul; azi, ca viermele, ne roade grija; mâine, un concurs de împrejurări nefavorabile ne ameninţă cu paralizarea oricărei activităţi. Multă vreme vom mai rămâne în această stare fraţilor? Sau numai nouă ni s-a stins setea de linişte, de pace, de fericire? Ori nu avem cui să ne adresăm? Să ne revenim în fire şi să ne grăbim să alergăm, cu bună nădăjduire, la Domnul, care îi cheamă pe toţi: Veniţi la Mine toţi cei osteniţi şi împovăraţi şi Eu vă voi odihni pe voi (Mt. 11, 28).

Aşadar, fraţilor, sufletul nostru însetează de lumina cunoştinţei, de libertate de mişcare şi de pacea inimii. Cunoscând că suntem lipsiţi sau că am putea fi lipsiţi de aceste bunătăţi, esenţiale pentru noi, şi dorind să le dobândim, să venim la Domnul, Care îi cheamă pe toţi cei ce însetează, ca să-şi potolească setea.

(Sfântul Teofan Zăvorâtul, Viaţa lăuntrică, Editura Sophia, 2011, pp. 229-230)