Transformarea prin arderea tămâiei a materiei brute în buna-mireasmă ce se înalță la cer este un simbol al jertfei bine-primite de Dumnezeu la care suntem chemați fiecare. Dar noi știm că singura jertfă plăcută lui Dumnezeu este cea a lui Hristos Care S-a dat pe Sine Însuși pentru viața lumii și ne-a adunat pe toți în jertfa Sa. De aceea numai în Hristos și în puterea Duhului Sfânt pe care El ni L-a dăruit putem ca "pe noi înșine și unii pe alții și toată viața noastră" să i-o aducem lui Dumnezeu jertfă "întru miros de bună mireasmă duhovnicească". Intrarea Mare (Vohodul cel Mare sau Ieșirea cu Cinstitele Daruri) exprimă tocmai actul nostru jertfelnic de a-i oferi lui Dumnezeu ofranda vieții noastre ca participare la jertfa lui Hristos. De aceea cădirea pregătește și însoțește acest ritual întărindu-i simbolismul. (Alexandre Schmemann)

Inițial se tămâiau doar Cinstitele Daruri înainte de ridicarea lor de la Proscomidiar și după așezarea lor pe Sfânta Masă, cadelniță fiind purtată în procesiune. În urma Proscomidiei Cinstitele Daruri sunt chipuri ale Trupului și Sângelui Domnului iar pe Sfântul Disc este așezată simbolic întreaga Biserică în jurul lui Hristos în stare de jertfă. Tămâierea lor arată și cinstirea pe care le-o acordăm dar sensul principal rămâne cel de jertfă bine primită de Dumnezeu. De aceea ulterior s-a adăugat cădirea altarului, a iconostasului și a credincioșilor. În vechime cădirea o făcea diaconul, rânduiala păstrată de ruși până astăzi. La noi, ca de altfel și la greci, s-a stabilit obiceiul ca să cădească protosul (preotul care „conduce” slujba).

Dincolo de semnificația sa simbolică, buna mireasmă a tămâiei, împletindu-se cu cântarea lină a Heruvicului, cu lumina caldă a candelelor și a lumânărilor se adaugă frumuseții lumii transfigurate de har revelată de arhitectura locașului, de icoane și fresce, antrenând participarea noastră totală, nu numai cu mintea ci și cu inima și cu toate simțurile trupești la taina jertfei, lepădând toata grija lumească pentru a-L primi pe Împăratul tuturor.