Cultul creștin ortodox se distinge prin substanța sa teologică și prin simbolismul său bogat, adică prin mulțimea, profunzimea și frumusețea ideilor doctrinare formulate în textele liturgice și prin sensurile sau semnificațiile simbolice, istorice și eshatologice legate de formele sale externe.

Majoritatea imnelor și rugăciunilor sale exprimă, într-o formă simplă și ușor de înțeles, o mare bogăție de idei și adevăruri de credință, o întreagă teologie popularizată, iar riturile și ceremoniile sale ne înalță cugetul la fapte și persoane din istoria sfântă a mântuirii, la lucruri și realități din Biserica cerească sau din eshatologie, pe care formele externe ale cultului le sugerează, le preînchipuie, le amintesc și le comemorează sau le exprimă intuitiv, într-un mod mai mult sau mai puțin lămurit.

Datorită acestui fapt, slujbele noastre divine nu sunt simple amintiri sau simboluri, ci acțiuni misterioase, teofanii, care ne fac să retrăim, cu adevărat, mai ales în marile sărbători ale anului bisericesc, evenimentele din istoria mântuirii pe care ele le comemorează. În același timp, ele oferă credincioșilor posibilitatea accesului și a comuniunii la Masa euharistică, adică la Împărăția Cerurilor, pe care ea o anticipează, cultul având deci și un sens evident eshatologic.

(Pr. Prof. Univ. Dr. Ene Braniște, Liturgica Generală, vol. I, Editura Basilica, București, 2015, pp. 122-123)