Potrivit concepției ortodoxe, Sfintele Taine nu lucrează prin sine și de la sine. Eficacitatea lor cere părtășia de bună voie și cu pregătirea cuvenită a credincioșilor care au parte de ele. Hirotonia prespune și ea o sinergie a harului lui Dumnezeu cu starea celui ce-l primește prin această Sfântă Taină. De aceea Sfântul Apostol Pavel îi spune ucenicului său Timotei: „Te îndemn să ții aprins harul lui Dumnezeu, cel ce este în tine prin punerea mâinilor” (II Timotei 1, 6), iar Sfântul Ioan Gură de Aur tâlcuiește limpede: „Precum focul are nevoie de lemne, tot așa și harul are nevoie de buna noastră voință, ca pururea să fie nestins”.

Harisma ce se dă la hirotonie poate fi asemănată cu un jăratic, pe care suflarea celui ce o primește o face foc ce luminează și flacără ce încălzește. Iar această suflare este viața duhovnicească a preotului, credința, virtuțile, purtările cucernice, evlavia sufletului său. Referindu-se la această sinergie, Clement Alexandrinul spune: „Acela este cu adevărat preot și diacon al Bisericii, după voia lui Dumnezeu, dacă face și învață cele spuse de Domnul”.

În ceea ce privește slujirea de predicator sau de învățător, strâns legată de episcopat, ea ține de harisma adevărului, primită de slujitor la hirotonie. Această harismă, dar al Sfântului Duh, trebuie păzită și menținută de către slujitori, iar Biserica se roagă pentru aceasta. Astfel, la Liturghie sfințitul slujitor cere de la Dumnezeu să-l dăruiască pe arhiereu Bisericii Sale „drept învățând cuvântul adevărului”. Slujitorul care gândește și propovăduiește în dezacord cu ansamblul organic, adică într-un mod pur individual, sau duce o viață care nu este cuvenită unui mădular al Trupului lui Hristos, își pierde harisma adevărului și, purtat de închipuirile sale, cade în rătăcire și erezie. Se desprinde de țesutul care, strâns unit, îndeplinește aceeași slujire.

Această sinergie este necesară nu numai în ceea ce privește slujirea învățătorească a slujitorilor bisericești, ci și pentru toate celelalte slujiri sacerdotale ale lor, pentru ca în toate să se intensifice prezența harului Duhului Sfânt.

Hirotonia conferă tuturor celor care sunt de același rang una și aceeași calitate sacerdotală, însă principiul analogiei, adică al primirii harului pe măsura vredniciei duhovnicești a fiecăruia, se aplică și clericilor. Sfântul Ioan Gură de Aur, de pildă, scrie despre diaconul Ștefan, întâiul mucenic: „Vedeți cum, printre cei șapte, unul se deosebește și are locul cel dintâi? Toți au primit hirotonia, însă el a atras asupra lui un har mai mare”.

(Jean Claude Larchet, Viața sacramentală, Editura Basilica, București, 2015, pp. 547-553)