„Goliciunea tatălui tău şi goliciunea mamei tale să n-o descoperi!”

Din acest punct de vedere, raportarea noastră la textul Sf. Scripturi, la mesajul dumnezeiesc devine obligatorie, pentru a ne putea aşeza lumea de mâine pe coordonatele cuvintelor lui Dumnezeu.

Sf. Scriptură se opune incestului, considerându-l un păcat extrem de grav. Relaţiile în linie directă, adică dintre părinţi şi copii au fost interzise cu desăvârşire de textele biblice. În capitolul 18 al celei de-a treia cărţii ale Pentateuhului, Leviticul, aghiograful prezintă o serie de relaţii care sunt interzise prin poruncă divină. Primele interdicţii se referă la relaţiile pe linie directă, dintre părinţi şi copii: „Goliciunea tatălui tău şi goliciunea mamei tale să n-o descoperi! Că este mama ta, să nu-i descoperi goliciunea” (v. 7). Expresia pe care autorul biblic o foloseşte în cazul de faţă, „a descoperi goliciunea”, are sensul de a întreţine relaţii sexuale[1]. Limba ebraică foloseşte pentru „goliciune” cuvântul erwa’h care are şi semnificaţia de goliciune, nuditate, referindu-se mai ales de organele genitale[2]. Verbul gala’h – a descoperi, a dezvălui, este folosit în contextul acesta la imperfect piel, formă ce exprimă o acţiune intesivă şi repetată. Pentru aceea sensul textul apare mult mai profund în limba ebraică: „Goliciunea tatălui şi goliciunea mamei tale, nu o vei descoperi! Mama ta este ea, nu vei descoperi goliciunea ei”. Folosirea imperfectului trimite spre interdicţiile Decalogului, spre intensitatea lor. Targumul lui Onqelos vede un înţeles puţin diferit în textul acesta: „Să nu descoperi goliciunea tatălui tău, prin descoperirea goliciunii mamei tale; este mama ta, să nu-i descoperi goliciunea”[3].

Nici relaţia cu mama vitregă nu este permisă în accepţiunea Scripturii: „goliciunea femeii tatălui tău să n-o descoperi, că este goliciunea tatălui tău!” (v. 8). O astfel de relaţie este interzisă în baza faptului că prin căsătorie, cei doi devin un singur trup, astfel încât, „căsătoria creează atât legături de sânge verticale, sub forma copiilor, cât şi legături de sânge orizontale, între soţi”[4]. Aceeaşi oprelişte poate fi întâlnită şi în Deuteronom 22, 30: „nimeni să nu-şi ia de soţie pe femeia tatălui său şi să ridice marginea hainei tatălui său”.

Motivaţia unei astfel de interdicţii o găsim în cuvintele divine din versetul 6, ce se doreşte un motto pentru cele ce vor urma: „Eu sunt Domnul!” (ani adonay). Această interdicţie este strâns legată de mărturia din Levitic 20, 7-8: „Sfinţiţi-vă pe voi înşivă şi veţi fi sfinţi, că Eu, Domnul Dumnezeul vostru, sunt sfânt. Păziţi legile Mele şi le pliniţi, că Eu sunt Domnul, Cel ce vă sfinţeşte”. Respectarea acestor porunci este legată de apartenenţa poporului la Dumnezeu, de alegerea lui şi de faptul că Israel trebuia să se osebească pe sine de toate celelalte popoare. Pentru că el este „popor ales…, împărăţie preoţească şi neam sfânt” (Ieşirea 19, 5-6).

„Blestemat să fie cel ce se va culca cu femeia tatălui său”

Pedeapsa pentru încălcarea interdicţiei de a avea relaţii intime cu propriii părinţi trebuia să fie una pilduitoare, pentru a eradica acest posibil păcat din mijlocul lui Israel. Cea mai mare pedeapsă ce putea fi aplicată era moartea. Prin urmare şi cei care săvârşeau acest păcat al incestului pe linie directă erau ucişi: „cel ce se va culca cu femeia tatălui său, acela goliciunea tatălui său a descoperit; să se omoare amândoi, căci vinovaţi sunt” (Leviticul 20, 11).

Nu întotdeauna astfel de infracţiuni sexuale puteau fi descoperite şi judecate ca atare, iar pedeapsa să fie dată de oameni. Ele se produceau de multe ori în intimitatea casei, şi probabil că erau foarte greu de descoperit astfel de cazuri, mai ales dacă ambii parteneri îşi dădeau acceptul pentru aceasta. De aceea, astfel de păcate cădeau şi sub incidenţa pedepsei divine, căci Dumnezeu cunoaşte păcatul fiecăruia. Printre cele douăsprezece blesteme prezentate în Deuteronom 27, poate fi întâlnit şi cel ce se aplică împotriva relaţiilor intime dintre copii şi părinţi: „Blestemat să fie cel ce se va culca cu femeia tatălui său, că a ridicat poala hainei tatălui său!” (v. 20). Cuvântul ebraic arur arată un blestem venit de la Dumnezeu. În concepţia popoarelor antice, blestemul divin avea o putere atât de distructivă, încât era afectat nu doar cel blestemat, ci toată casa lui.[5]

Porunca a fost enunţată. La fel pedeapsa pentru încălcarea ei, însă acest lucru nu i-a oprit pe israeliţi de la săvârşirea incestului pe linie directă. Profeţii sunt cei care arată existenţa acestei practici în mijlocul poporului lui Dumnezeu. Amos, păstorul din Tecoa, constată că incestul devenise unul dintre păcatele Regatului de Nord: „feciorul dimpreună cu tatăl său la aceeaşi desfrânată îşi află calea, ca să pângărească numele Meu cel sfânt” (2, 7). Unii exegeţi[6] leagă mustrarea lui Amos şi de prevederile pe care Ieşirea 21, 7-11 le are în legătură cu tânăra ce a fost vândută ca sclavă: în momentul în care tatăl sau fiul se căsătoreşte cu ea, atunci aceasta trebuie să beneficieze de tratamentul adecvat noii sale situaţii. Indiferent din ce perspectivă este privit mesajul lui Amos, păcatul rămâne o realitate a societăţii din Israel cu aproape 30-40 de ani înainte de căderea Samariei.

Nici Regatul de Sud, Iuda, nu reuşeşte să se ferească de săvârşirea acestui păcat. Iezechiel, profetul din exilul Babilonului, arată şi el săvârşirea unor astfel de păcate în mijlocul Ierusalimului: „la tine se descoperă goliciunea tatălui” (22, 10). Textul ebraic foloseşte aceleaşi cuvinte ca în prescripţia din Levitic, respectiv substantivul erwa’h şi verbul gala’h, prin aceasta înţelegându-se că este vorba de aceeaşi practică ca cea condamnată în Levitic. Exegeza iudaică observă că acuzaţia este făcută la singular şi s-ar referi la persoana regelui Amon care ar fi avut relaţii incestuoase cu mama sa.[7] Este interesant însă că această observaţie se face în momentul iminentei căderi a Ierusalimului. Este cert că robia babilonică nu a avut drept cauză singulară păcatul incestului, însă menţionarea lui sugerează că şi el se găsea printre practicile locuitorilor din Iuda în momentul respectiv.

„Nu vei avea întâietatea, pentru că te-ai suit în patul tatălui tău”

Până acum atenţia a fost reţinută de câteva exemple în care incestul pe linie directă se întâlneşte la nivel comunitar, însă el poate fi găsit şi în cazuri particulare. Astfel este cazul lui Lot, nepotul lui Avraam, de care profită cele două fete ale sale (Facerea 19, 30-38). Din această relaţie incestuoasă se nasc Moab şi Ben-Ammi, părinţii celor două popoare, moabiţii şi amoniţii, cu care Israel va avea conflicte îndelungate.

Un alt exemplu mult mai grav este cel al lui Ruben, unul din cei doisprezece fii ai patriarhului Iacob. Scriptura aminteşte relativ puţin păcatul lui Ruben: „iar pe vremea când locuia Israel în ţara aceea, a intrat Ruben şi a dormit cu Bilha, ţiitoarea tatălui său” (Facerea 35, 21). Un astfel de păcat nu putea fi trecut cu vederea, fără a fi pedepsit. Consecinţa faptei săvârşite de Ruben este extrem de gravă pentru el, căci îşi pierde dreptul de întâi născut: „tu ai clocotit ca apa şi nu vei avea întâietatea, pentru că te-ai suit în patul tatălui tău şi mi-ai pângărit aşternutul pe care te-ai suit” (Facerea 49, 4).

Imaginea incestului pe linie directă poate fi întâlnită şi în Noul Testament, în Biserica Corintului („se aude că la voi e desfrânare, şi o astfel de desfrânare cum nici între neamuri nu se pomeneşte, ca unul să trăiască cu femeia tatălui său” - I Corinteni 5, 1), apostolul Pavel condamnând această practică: „să daţi pe unul pe acesta satanei, spre pierirea trupului, ca duhul să se mântuiască în ziua Domnului Iisus” (5, 5). Atitudinea Sf. Pavel faţă de un astfel de păcat este intransigentă, amintind că apostolul fusese învăţător de lege şi cunoştea gravitatea pe care legea mozaică o atribuia unui astfel de păcat.

Dar, nu numai relaţiile dintre părinţi şi copii sunt văzute ca incest în paginile Scripturii. Perspectiva biblică a incestului depăşeşte limitele acestea, incluzând o arie mai largă de posibili făptuitori. Prima categorie ce intră sub incidenţa poruncii divine este cea a fraţilor: „goliciunea surorii tale, goliciunea fiicei tatălui tău sau a fiicei mamei tale, care s-a născut în casă sau afară din casă, să n-o descoperi!” (Leviticul 18, 9). Deşi textul nu menţionează, el se referă implicit şi la interdicţia adresată femeilor. Asemenea bărbaţilor, şi lor le este interzis să aibă relaţii cu fraţii lor. Verbul gala’h este folosit tot la imperfect piel persoana a doua masculin, prin aceasta arătându-se clar că se referă la reprezentaţii de parte bărbătească ai poporului. La fel şi poruncile Decalogului par a se adresa tot numai persoanelor masculine, fără a se anula obligativitatea lor pentru femeile israelite. Interdicţia include printre altele şi fraţii vitregi. Este cunoscut faptul că în practica popoarelor orientale, implicit a poporului evreu, bărbaţii puteau avea mai multe soţii. Tocmai de aceea se putea vorbi şi de „fiica tatălui”, adică „sora după tată” (Leviticul 20, 17). De aceea, Leviticul pare a face diferenţă între sora provenită din aceeaşi părinţi şi sora vitregă. Leviticul 18, 9 prezintă prima categorie, în timp ce în versetul 11 al aceluiaşi capitol prezintă cea de-a doua relaţie familială: „goliciunea fiicei femeii tatălui tău, care s-a născut din tatăl tău, să n-o descoperi, că soră îţi este după tată”.

Potrivit textului biblic vechitestamentar, relaţiile incestuoase sunt mult mai ample decât se poate observa în accepţiunea uzuală a termenului actual. În mijlocul poporului evreu, incestul nu este restrâns doar la relaţiile dintre părinţi şi copii sau dintre frate şi soră, ci el depăşeşte această arie. Ea se extinde şi la mătuşă („goliciunea surorii tatălui tău” Leviticul 18, 12; „goliciunea surorii mamei tale” 18, 13), cumnat sau noră. Prin aceasta prescripţii mozaică acoperă întreaga arie a gradelor de rudenie apropiate.