Sfântul Cuvios Macarie Egipteanul a mers odată la doi ucenici ai săi, să vadă osteneala lor, dacă-i bună şi plăcută lui Dumnezeu. Rămânând bătrânul peste noapte la dânşii, s-a rugat lui Dumnezeu să-i descopere lucrarea lor. Noaptea târziu, culcându-se cei doi fraţi pe o rogojină; iar bătrânul pe altă rogojină sub acoperământul chiliei lor, el se prefăcea că doarme. Atunci fratele călugăr cel mai mare, mişcând uşor pe cel mai mic, s-au sculat amândoi la rugăciune şi închinându-se ei, şi-au ridicat mâinile în sus la cer (întinse în Semnul Sfintei Cruci) şi aşa se rugau în taină. Atunci Cuviosul a văzut pe demoni ca muştele venind la cel mai mic, şi unele se aşezau pe ochii lui şi altele pe buzele lui (provocându-l la căscat şi dormitare), dar Îngerul lui Dumnezeu, având o armă de foc, gonea de la dânsul pe demoni.

De cel mare nu puteau (demonii) să se apropie. După aceea bătrânul sculându-se, ca şi cum s-ar fi deşteptat din somn, toţi s-au sculat. Cel mai mare a zis: „Părinte, voieşti ca să citim cei 12 psalmi?”. Avva a răspuns: „Da”. Şi a citit şi cântat mai întâi cel mai tânăr, şi după fiecare stih ieşea o lumină de foc din gura lui, şi se suia la cer. Apoi a început a cânta şi cel mai mare, şi ieşea din gura lui foc ca o funie, care ajungea până la cer. După sfârşitul citirii psalmilor, bătrânul plecând, le-a zis: „Rugaţi-vă pentru mine”. Ei s-au plecat înaintea lui cu smerenie şi aşa s-au despărţit.

(Protosinghelul Nicodim Măndiţă, Luxul şi împodobirile ruinează sufletul, Editura Agapis, 2011, p. 187)