ucenic
 

„Nici celui care a alergat, nici celui ce s-a rugat, ci celui pe care l-a binevoit Dumnezeu!” ‒ Mitropolitul Grigorie Dascălul

Cum trecea noaptea prin satul Tunari, preotul l-a văzut rău îmbrăcat şi l-a închis în coteţul porcilor, crezând că este vreun călugăr hoinar. A doua zi, o slugă i-a dat drumul pe ascuns. După puţin timp, preotul l-a văzut îmbrăcat mitropolit şi s-a înfricoşat. Iar blândul păstor, zâmbind, i-a zis: „Nu te teme, părinte, că porcii sfinţiei tale s-au purtat bine cu mine!”.

Sfântul Ierarh Grigorie Dascălul – cel mai de seamă mitropolit al Ţării Româneşti din secolul XIX

S-a născut în Bucureşti, în anul 1765, din părinţi iubitori de Dumnezeu. Din botez se chema Gheorghe Miculescu. La vârsta de şapte ani, a fost dat să înveţe carte la şcoala elinească de la Mănăstirea „Sfântul Sava”. Aici se împrieteneşte cu monahul Gherontie de la Mănăstirea Neamţ, căruia îi devine ucenic. Dorind să slujească toată viaţa lui Hristos, după terminarea studiilor, tânărul ucenic părăseşte casa părintească şi se duce cu monahul Gherontie la Mănăstirea Neamţ. Aici cunoaşte pe marele stareţ Paisie şi gustă din frumuseţea vieţii duhovniceşti.

Duhovnicul este omul prin care lucrează Duhul lui Dumnezeu

Duhovnicul este omul Duhului, persoana prin care lucrează Duhul lui Dumnezeu, însă lucrează asupra celorlalți atâta vreme cât mai întâi este viu și lucrător în viața lui. El devine om duhovnicesc printr-o muncă asiduă, prin efort continuu și prin modelarea propriei persoane în lumina poruncilor lui Dumnezeu, care sunt sfinte și sfințitoare.

Muzeul „Sfântul Paisie de la Neamţ - trăitor şi traducător al Filocaliei”

În anul 1997, cu prilejul celei de-a 500 aniversari de la sfinţirea bisericii „Înalţarea Domnului”(1497-1997) la Mănăstirea Neamţ s-a înfiinţat muzeul „Sfântul Paisie de la Neamţ - trăitor şi traducător al Filocaliei”.

Care este rolul întrebărilor în Taina Spovedaniei?

Chiar în cazul unei bune mărturisiri, duhovnicul nu se poate dispensa cu totul de a întreba, ci este nevoit aproape întotdeauna să intervină cu întrebări. Acestea îi sunt necesare spre a obține de la penitent lămuririle suplimentare necesare, în vederea aprecierii faptelor din punct de vedere al naturii lor și al altor condiții, care hotărăsc gradul lor de gravitate.

Pregătirea pentru Taina Mărturisirii

În cadrul Tainei Spovedaniei este necesară o pregătire a credincioșilor pentru mărturisire. Aceasta poate fi făcută credincioșilor în grup, deci o pregătire colectivă, dar și fiecăruia în parte, pregătire individuală.

Chilia Sfântul Artemie – Provata

Chilia Sfântul Artemie este situată în zona pustnicească Provata, dintre Mănăstirea Caracalu și Morfonu, la înălțimea de 100 de metri deasupra nivelului mării.

Dezlegarea sau formula Tainei Mărturisirii

Rostirea formulei de dezlegare este momentul în care Taina Mărturisirii se împlinește, momentul în care în viața penitentului se produce o schimbare profundă. Hristos iartă „cu îndurările iubirii sale de oameni”, iar cel iertat redevine „fiul iubirii”, ucenicul iubit care își reazemă neputințele, dar și nădejdile, pe pieptul lui Hristos, „nădejdea noastră”. Când se rostesc cuvintele „te iert și te dezleg”, pentru cel care s-a mărturisit începe o nouă viață în Hristos, cu Hristos, în har și libertate. Această nouă stare cere și un nou mod de viață.

Îmblânzirea viperei cu metanierul ‒ o întâmplare din viața de poveste a Părintelui Orest Baldovin

Spun părinţii români din Muntele Athos care l-au cunoscut că ieroschimonahul Orest era vestit în tot muntele pentru sfinţenia vieţii sale, pentru blândeţea şi iubirea lui de străini. Că era dulce şi înţelept la cuvânt, slujea cele sfinte cu mare evlavie, avea darul rugăciunii şi odihnea pe toţi, ca un alt Avraam.

Din învăţăturile Sfântului Cuvios Vasile de la Poiana Mărului

„Cel ce vieţuieşte drept şi fără prihană, ferindu-se de plăcerea sa şi de înălţarea minţii, de s-ar ridica toate taberele diavoleşti asupra lui şi mii de ispite, va rămâne nevătămat, spun Părinţii. Dar cel ce umblă după rânduiala proprie şi după sfatul său, adică în neascultare şi în voile sale, acela cade în înşelăciune. Căci sunt două pricini ale înşelăciunii, adică ale căderii din rugăciunea cea curată a inimii: lucrarea faptelor bune după voie proprie, adică fără ascultare şi sfătuire, şi a doua este înălţarea minţii, adică mândria cugetului, care este împotriva smeritei cugetări.”

Pagini