Cea de-a 14-a ediție a Festivalului Bucuriei a avut loc la Centrul Eparhial de la Roma

Episcopia Ortodoxă Română a Italiei

Cea de-a 14-a ediție a Festivalului Bucuriei a avut loc la Centrul Eparhial de la Roma

Cea de-a 14-a ediție a Festivalului Bucuriei, prima realizată în prezență, după o pauză de doi ani, a avut loc la Centrul Eparhial de la Roma. În prima zi a evenimentului reprezentativ pentru Nepsis a tinerilor din Episcopia Ortodoxă Română a Italiei, sâmbătă, 18 Iunie 2022, s-a desfășurat partea artistică a Festivalului, cu cele două secțiuni, interpretare muzicală și arte plastice.

Festivalul a fost deschis prin cuvântul de întâmpinare și de binecuvântare adresat de către Preasfințitul Părinte Atanasie de Bogdania, Arhiereu-Vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, în care a transmis salutul Preasfințitului Părinte Episcop Siluan și a adresat un gând de mulțumire tuturor organizatorilor, interpreților și participanților la acest festival. Un ales gând de apreciere a fost îndreptat către oaspeții de seamă care au asistat: domnul Gheorghe Florin Cârciu, Secretar de Stat la Departamentul pentru Românii de pretutindeni, domnul Radu Cosma, Director în cadrul Direcției Proiecte pentru Diaspora și Comunitățile Istorice, și domnul Cosmin Mitrea, Ministru Consilier în cadrul Consulatului General al României la Roma.

Un număr de 10 grupuri parohiale au interpretat piese din diverse genuri muzicale: folclor, muzică clasică, instrumentală, ușoară, folk ș.a. Emoțiile s-au putut citi pe chipurile interpreților, dar și ale participanților, întrucât este primul eveniment major desfășurat în prezență, de după pandemie.

Preasfințitul Părinte Atanasie a înmânat diplome de apreciere tuturor grupurilor participante, toți fiind premianți și câștigători ai acestei ediții speciale a Festivalului.

Un moment special din cadrul Festivalului l-a constituit concertul tinerei Andrada Pavel de la Parohia „Învierea Domnului” din Massa, care a interpretat un repertoriu de muzică populară.

La finalul celei dintâi zi a evenimentului, domnul Gheorghe-Florin Cârciu, Secretar de Stat în cadrul Departamentului pentru Românii de pretutindeni, a adresat un cuvânt de felicitare pentru organizarea acestui festival, arătându-și aprecierea pentru promovarea identității și a valorilor neamului românesc în rândul românilor din diaspora italiană.

PC Părinte Marian Preda, Consilier în cadrul Departamentului pentru Tineret al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, a mulțumit atât Preasfințitului Părinte Atanasie de Bogdania pentru sprijinul acordat în desfășurarea acestei ediții speciale a Festivalului Bucuriei, cât și tuturor tinerilor participanți, juriului, voluntarilor implicați în organizare și tuturor participanților.

Bucuria Festivalului se va prelungi și în a doua zi a acestuia, duminică, 19 Iunie 2022, când se va săvârși Dumnezeiasca Liturghie de către Preasfințitul Părinte Episcop Siluan, alături de Preasfințitul Părinte Arhiereu-Vicar Atanasie de Bogdania. După Dumnezeiasca Liturghie, cei doi ierarhi se vor întâlni cu tinerii prezenți.

(Departamentul de Comunicare și Imagine al EORI)

Sursă text și foto: Episcopia Italiei

Citește despre: