Cea de-a XIV-a ediție a Marșului pentru Viață în Municipiul Suceava

Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor

Cea de-a XIV-a ediție a Marșului pentru Viață în Municipiul Suceava

Manifestările dedicate vieții, desfășurate în luna martie în Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților, au fost încununate în ultimele două zile de organizarea în întreaga eparhie a Marșului pentru viață, eveniment care și-a propus conștientizarea deplinei umanități a copiilor nenăscuți și a nevoii de a sprijini femeile aflate în criza de sarcină.

„Viitorul este pro-viață” a fost genericul Marșului pentru Viață desfășurat în acest an în întreaga Patriarhie Română, în Municipiul Suceava având loc cea de-a XIV-a ediție a evenimentului prin care se mărturisește faptul că pruncul din pântecele mamei este o ființă vie din primele secunde.

Ziua prăznuirii Soborului Sfântului Arhanghel Gavriil, cel care a împărtășit Maicii Domnului bucuria veștii Întrupării Mântuitorului Iisus Hristos, 26 martie 2023, a adus împreună, potrivit organizatorilor, peste 1200 de persoane care au celebrat viața pe străzile orașului Suceava.

Organizată cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, prin Sectorul Catehizare, Tineret și Educație, activitatea adresată tuturor celor care doresc să arate că susțin unul dintre cele mai de preț daruri de la Dumnezeu, s-a bucurat de susținerea Centrelor Ecclesia ale eparhiei și a unor asociații și organizații, între care ATOS, Asociația Tinerilor Ortodocși Suceveni, și ASCOR, Asociația Studenților Creștin-Ortodocși Români, filiala Suceava.

Itinerariul a început din fața Bisericii „Sfântul Dumitru” din Suceava și a continuat pe o distanță de aproximativ de 5 km, pe următorul traseu: Str. Curtea Domnească – Str. Vasile Alecsandri – Str. Mihai Eminescu – Str. Mărăști – Bdul. George Enescu – Str. Universității – Bdul. 1 Mai – Str. Ștefan cel Mare.

Clerici, familii cu copii, tineri și persoane în vârstă au mers pe străzi, purtând în mâini flori, baloane și pancarte cu mesaje pentru conștientizarea celui mai frumos dar pe care Dumnezeu l-a oferit omului – viața, pentru încurajarea ocrotirii copiilor născuți și nenăscuți, exprimând totodată susținerea față de valorile familiei și transmiterea unui mesaj de încurajare a femeilor.

Marșul s-a încheiat pe Esplanada Casei de Cultură a Sindicatelor din Suceava, loc în care au fost rostite alocuțiuni și susținute momente artistice deosebite, menite să aducă bucurie participanților care au avut parte de o vreme nu foarte prielnică.

După rostirea cuvântului de bun venit de către prof. Cristi Gabriel Hurjui, consilier al Sectorului Catehizare, Tineret și Educație, evenimentul a fost prezentat de Bianca Roman și Gabriel Ilișoi, referenți în cadrul sectorului.

Între cei care au luat cuvântul s-au numărat pr. Vasile Mihoc, Prof. Univ. Dr. la Facultatea de Teologie Ortodoxă din cadrul Universității „Lucian Blaga” din Sibiu și președintele Federației Organizațiilor Ortodoxe „Pro Vita”, și medicii Mircea Pușcașu și Valeriu Gavrilovici.

Aceștia au împărtășit din experiențele care au contribuit la înțelegerea importanței darului Creatorului și au făcut un apel la conștientizarea la nivel național a problematicii crizei de sarcină și a felului în care ea poate fi depășită. Nu în ultimul rând, au evidențiat că în ultimii treizeci de ani foarte multe familii din România nu au primit cu dragoste binecuvântarea lui Dumnezeu, refuzând viața a milioane de copii, numărul avorturilor înregistrate ajungând la cifre inimaginabile.

A urmat interpretarea unor cântece dedicate mamei, care prin dragostea și permanenta purtare de grijă are un rol esențial în dezvoltarea societății, dar și la formarea unui viitor luminos pentru întreaga lume. I-au încântat pe spectatori Denisa și Delia Babalean, Anastasia Kudrik, Remus Fandarac și Paul Roman, Grupul tradițional Dor, precum și un grup de copii de la Palatul Copiilor: Ierimie Elisa, Casiana Cajvan, Maria Petre, Teofana Păstrăv, Maria Moțoc și Sofia Tudoreanu.

Invitații speciali au primit, în semn de prețuire din partea organizatorilor, câte o icoană cu Buna Vestire și o carte de rugăciuni a Înaltpreasfințitului Părinte Calinic – ediția jubiliară.

Toți participanții la Marșul pentru viață au primit, de asemenea, câte o iconiță înfățișând praznicul împărătesc al Bunei Vestiri, iar pr. Mihai Cernovalic, coordonatorul ASCOR Suceava, alături de familia sa, a pregătit flori cu diferite mesaje legate de viață.

Marșul pentru viață a fost organizat la nivelul întregii eparhii. Alături de Suceava, acesta s-a desfășurat și în Rădăuți, Fălticeni, Câmpulung Moldovenesc și Vatra Dornei.

Prin această mărturie, prin care sucevenii au arătat că viața este un dar al lui Dumnezeu care trebuie ocrotit, inclusiv apărarea pruncului din pântecele mamei, s-a dorit și ca femeile să afle la cine pot apela când au nevoie de ajutor și că nu sunt singure în fața situațiilor dificile.

Evenimentele dedicate vieții vor continua în Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților joi, 30 martie 2023, când va avea loc conferința „Embrionul uman – conglomerat de celule sau persoană? Incursiune în Tradiția creștină”, susținută de domnul Petru Cernat, asistent universitar la catedra de Teologie Morală a Facultății de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae” din Iași.

Sursa: arhiepiscopiasucevei.ro