Cea mai mare dintre toate rugăciunile este când eşti în luptă. Iar dacă ai o rugăciune ca o rouă, acesta-i un abur al rugăciunii pe care ai avut-o în biserică, sau la nevoinţa pe care ai avut-o.

Când zici „Doamne, Iisuse...” dă năvală şi diavolul, iar prin osteneala, lupta aceea, Duhul Sfânt se lasă simţit, dacă osteneala s-a unit cu smerenia. Duhul Sfânt se lasă simţit ca să vezi că El duce mintea în inimă – pentru că în inimă te rogi şi de acolo răpeşte Duhul Sfânt sufletul.

(Părintele Proclu Nicău, Lupta pentru smerenie și pocăință, Editura Agaton, Făgăraș, 2010, p. 25)