„Pentru că poruncile: să nu săvârşeşti adulter, să nu ucizi, să nu furi, să nu mărturiseşti strâmb se cuprind în acest cuvânt: Să iubeşti pe aproapele tău, ca pe tine însuţi". Că nici sângele muceniciei nu este ceva, dacă lipseşte dragostea, potrivit apostolului care zice: „Dacă aş împărţi toată averea mea săracilor şi trupul meu l-aş da ca să fie ars, dar dragoste nu am, nimic nu-mi foloseşte". De aceea, cei ce caută cele duhovniceşti să considere necesar să urmărească dragostea, precum şi Domnul a zis că ne dă poruncă nouă „să vă iubiţi unul pe altul". Căci „întru aceasta vor cunoaşte toţi că sunteţi ucenicii mei". Iar cei care stăruie în mândrie şi care socotesc că îl pot avea pe Dumnezeu pe degeaba, fără ca cenuşa dragostei să fie depusă pe inima lor, sunt îngropaţi de cuvântul care zice: „Şi de aş avea atâta credinţă încât să mut şi munţii, dar dragoste nu am, nimic nu sunt”. Dar auzind de munţi, ne vom gândi la demonii cei care se ridică asupra noastră cu sălbăticie şi la cei ce cad cu uşurinţă, pe care cei ce au primit harul de a-i îngriji prin credinţă cu uşurinţă îi mută de la trup [la duh], nu prin puterea proprie, prin chemarea numelui Mântuitorului făcând minunile. Dar numesc dragoste nu numai pe cea către Dumnezeu, ci şi pe cea faţă de aproapele, nu legată prin fire, ci, fiind nefăţamică, fiinţează duhovniceşte celor duhovniceşti.

(Sfântul Simeon Stâlpnicul din Muntele Minunat, Cuvinte ascetice, Editura Doxologia, Iași, 2013, p. 62)