Apropiindu-ne de Sfânta Sărbătoare a Naşterii Domnului, am socotit nimerit să prezint modul particular în care sunt ilustraţi cei trei magi în iconografia ortodoxă ravennată. (Numesc iconografie ortodoxă arta provenită de la romani și nu cea de origine eretică – ariană – provenind de la stăpânirea ostrogotă.)

Astfel, descriind cele două mari benzi de mozaic din naosul bazilicii Sant’ Apollinare Nuovo (reprezentând faza ortodoxă, post-ariană a iconografiei) – unul conținând sfinți mucenici care își prezintă cununile lui Hristos pe tron, iar celălalt cu sfinte fecioare îndreptându-se spre Maica Domnului pe tron – cronicarul Agnellus din Ravenna (sec. IX) scria următoarele despre prezența magilor, care se aflau în fruntea celui de-al doilea șir:

„De ce oare nu patru, ori șase, or poate doi, ci numai trei au venit din Răsărit? Pentru ca astfel ei să ilustreze plenitudinea desăvârșită a Sfintei Treimi”.

Într-adevăr, luând în considerare că celălalt șir de sfinți, mucenicii, sunt conduși către Hristos de Sf. Martin din Tours, un reputat oponent al arianismului, nu este imposibil ca autoritatea religioasă ortodoxă să fi ales pe cei trei magi pentru a conduce șirul fecioarelor pentru a mărturisi prin ei credința ortodoxă despre Dumnezeu-Treime împotriva arienilor, așa cum aceasta fusese proclamată la Niceea și Calcedon (sec. IV-V).

După unii interpreți, același mesaj anti-arian poate sta în spatele broderiei cu magi vizibilă pe roba purtată de Împărăteasa Teodora în mozaicul ortodox din bazilica San Vitale. Mai mult, nu este cu totul exclus ca, prin prezența magilor în această scenă, autoritățile religioase ale Ravennei să fi intenționat și transmiterea unui subtil mesaj anti-monofizit către aceia care, se zice, erau favorizați de împărăteasă în lupta împotriva ortodoxiei calcedoniene. Adorarea magilor ar fi putut trimite la nașterea Fiului lui Dumnezeu ca om deplin (împotriva admiterii doar a naturii divine a lui Hristos). Este destul de dificil să primim o astfel de interpretare cu bătaie lungă, chiar atunci când observăm că, la S. Apollinare Nuovo, prima dintre fecioarele din rândul condus de magi este Sf. Eufimia – faimoasă pentru asocierea miracolului făcut cu ocazia Sinodului de la Calcedon din 451 (hotărând împotriva monofizismului).

Mult mai ușor de observat, însă, este faptul că, în ambele reprezentări, conducătorii lumii s-au considerat pe ei înșiși noi magi, care oferă, astfel, darurile lor lui Hristos. În cuvintele lui André Grabar:

„Vedem că Împăratul [Iustinian] și Teodora aduc darul lor de aur, cu pompa și celemonialul cuvenite, la altarul lui Hristos, Domnul lor ceresc, în aceeași manieră în care sfinții și mucenicii din Sant’ Apollinare își prezintă cununile lui Hristos și Sf. Fecioare. Poate că influența celuilalt mozaic explică reapariția aici a temei magilor (brodați pe roba Teodorei). Monarhii bizantini erau „noii magi”, adică figurile împărătești asupra cărora, ex officio, se transmisese datoria pe care craii de la Răsărit veniseră să o împlinească odată cu acel eveniment memorabil în zorii Epocii Harului. Era potrivit pentru aceștia, tot așa, să-și aducă darul Bisericii, mărturisind prin aceasta iarăși și iarăși pe Stăpânul Suprem, și, tot așa, ilustrându-și statutul de ambasadori.”

Această explicație este, în opinia mea, mai ușor de primit. Deși nu este exclus să fi intenționat și transmiterea unor mesaje anti-ariene și/sau anti-monofizite, aceste ilustrări ale magilor reprezintă acordarea statutului de noi magi (închinători favorizați) împăratului Iustinian și împărătesei Teodora.

*

P. S. Deși căutarea mesajului transmis de iconografia antică poate stârni nedumeri într-o epocă atât de îndepărtată ca cea a noastră, nu trebuie să uităm că atenția acordată simbolisticii era, se poate presupune, mult mai bine dezvoltată într-o perioadă a neștiinței de carte. Ceea ce nouă ni se poate părea prea mult, putea fi receptat de cei care, în acea epocă, erau obișnuiți să caute aceste mesaje (eventual cu ajutorul unui interpret precum cel care predica în biserică).

*

Suplimentar

Agnellus Ravennatis, Liber Pontificalis Ecclesiae Ravennatis 89. Ed. Holder-Egger, in MGH. Script. Rer. Lang. et italic. Aec. VI–IX (Hannoverae, 1878); André Grabar, Byzantine Painting, trans. Stuart Gilbert, Editions Albert Skira, Geneva, 1953); Giovanni Montanari, Ravenna: l’iconologia. Saggi di interpretazione culturale e religiosa dei cicli musivi, Longo Editore, Ravenna, 2002; Dragoș Mîrșanu, “The Aesthetic ‘Shadow’ of Gothic Arianism: Archaeology, Architecture and Art in the Age of Heresies”, în Mihail Neamţu și Bogdan Tătaru-Cazaban, ed., Memory, Humanity, and Meaning.Selected Essays in Honor of Andrei Pleşu’s Sixtieth Anniversary Offered by New Europe College Alumni & Friends, Zeta Books, București, 2009, 397-418; Idem, “Further Notes on the Aesthetic ‘Shadow’ of Gothic Arianism in Ravenna”,  Studii Teologice, s.n. 5, nr. 4 (2009): 199-212.