Taina Sfintei Treimi după Sfântul Grigorie Palama

Eliberarea din absurditate şi dobândirea adevăratei cunoştinţe a lui Dumnezeu au drept condiţie prealabilă pentru om o adâncime de iubire, de curăţire şi de proslăvire a lui Dumnezeu.

Cuvântarea adevărată despre Dumnezeu nu se poate săvârşi decât având drept temei „vederea” lui Dumnezeu. Teologia adevărată izvorăşte din vederea lui Dumnezeu, iar cunoştinţa – din cercare.

Cel ce nu crede în această „mare taină a harului nou şi care nesocoteşte nădejdea îndumnezeirii” este condamnat să rămână veşnic în cercul vicios „al plăcerii trupeşti” şi al orbirii, ca prizonier a ceea ce este limitat şi iraţional. Eliberarea din absurditate şi dobândirea adevăratei cunoştinţe a lui Dumnezeu au drept condiţie prealabilă pentru om o adâncime de iubire, de curăţire şi de proslăvire a lui Dumnezeu. Acolo unde se găsesc acestea, omul „este proslăvit, la rândul lui, de către Dumnezeu”, „într-o covârşire de îndumnezeire, o răspândire întreit strălucitoare de lumină”. Şi, mai mult, înţelepciunea teurgică a Duhului, „rodnică foarte şi având mulţime de vlăstare”, fiind unica cheie a Sfintelor Scripturi, este puterea ce săvârşeşte această îndumnezeire, această sporire şi această întrecere a capacităţilor omeneşti de a-l aduce la „arhetipul frumuseţii şi al permanenţei” al slavei treimice. Prin Duh, cei ce cred în Hristos dobândesc înfăţişarea lui Hristos – anume, că Hristos prinde contur şi sălăşluieşte în inimile lor, „văzut în chip nevăzut” şi cunoscut în chip necunoscut. Fiul Care ia înfăţişare în om îi dăruieşte acestuia din „simplitatea îndumnezeitoare” şi îl readuce la unitatea „Tatălui Care adună tot”.

Din cele de mai sus rezultă că, pentru Sfântul Grigorie, arătarea Sfintei Treimi este unul şi acelaşi eveniment treimic, iar cunoaşterea lui Dumnezeu nu purcede din silogismele raţiunii, ci are drept temei „făptuirile” dumnezeieştii iconomii. Izvorăşte din experierea trăită, atât biblică, cât şi eclezială, a Dumnezeului treimic. Drept a doua consecinţă este aceea că, pentru el, cunoaşterea Treimii este indisolubil legată de antropologia ei, punând ca şi condiţie prealabilă curăţirea şi îndumnezeirea omului. Tocmai din această pricină, Sfântul defineşte Biserica drept „comunitate de îndumnezeire”. Îndumnezeirea, ca unire prin Har a omului cu Dumnezeu şi ca fiind „celălalt aspect al Întrupării”, oferă adevărata cunoaştere a lui Dumnezeu. În sfârşit, Dumnezeu, după diferite chipuri şi în timp potrivit, îi oferă omului acelaşi Har Treimic al cunoaşterii lui Dumnezeu. Tatăl ni L-a dăruit pe Fiul Său, Care S-a „golit” de Sine pentru noi şi, „prin această negrăită dezgolire şi acest har, harul Sfântului Duh s-a revărsat asupră-ne în alt chip, la fel de negrăit, făcând din cel ce este vrednic de el Templul Său”.

(Mitropolitul Amfilohie al Muntenegrului, Taina Sfintei Treimi, Editions du Cerf Paris 2012, pp. 108-109)

Ultimele din categorie