Nimic nu poate fi păstrat  - nimic, cu excepția Împărăției lui Dumnezeu. Așa că renunțăm la lucrurile noastre, unul câte unul, pentru a putea merge liberi – eliberați de povara de a fi bogați. Nu ați observat niciodată că a fi bogați înseamnă, la un alt nivel, o sărăcire? Este destul să spui „am ceasul acesta, este al meu” și să-l închizi în pumn, pentru a fi în posesia unui ceas, dar mai sărac cu o mână. Iar dacă-ți strângi bogățiile în minte, dacă-ți zăvorăști inima pentru a păstra în siguranță ceea ce se află înlăuntrul ei, pentru a nu-ți pierde niciodată bogățiile, atunci mintea și inima ta devin tot atât de mici precum lucrurile printre care te-ai închis.

(Mitropolitul Antonie de Suroj, Școala rugăciunii, ediția a doua, Traducere din limba engleză de Gheorghe Fedorovici, Editura Sophia, București, pp. 63-64)