Să nu se laude cel îngâmfat cu slava sa, nici cel vânjos cu sănătatea sa, nici cel frumos cu frumusețea sa, nici cel tânăr cu tinerețile lui, pe scurt, cu nimic din toate câte sunt de laudă în lumea aceasta și provoacă mândrie.

Deci, cel care se laudă, numai în acestea să se laude: că Îl cunoaște și-L caută pe Dumnezeu, că suferă cu cel care suferă, și-și pune nădejdile lui în bunurile viitoare. Pentru că bunurile de acum sunt curgătoare și trecătoare, se mișcă permanent și trec de la unul la altul, precum mingea pe terenul de fotbal. Și nu este nimic mai sigur pentru cel care le deține, decât că le va pierde odată cu trecerea timpului, sau din invidie. Dimpotrivă, cele viitoare sunt statornice și permanente, niciodată nu se pierd, nu trec de la unul la altul, nu înșală nădejdile celor care se încred în ele. „Cine este înțeleptul, ca să le priceapă pe acestea?” (Osea 14, 10).

Cine va rămâne nepăsător față de cele trecătoare și va lua aminte la cele veșnice? Cine se va gândi că acelea de acum vor trece? Cine va cugeta că acelea așteptate vor rămâne? Cine le va separa pe cele adevărate de cele părelnice, ca să urmeze celor dintâi și să le disprețuiască pe cele din urmă? Cine va face deosebirea între șederea pământească și petrecerea cerească, între locuință și cele de lângă casă, între întuneric și lumină, între noroiul adâncului și pământul sfânt, între trup și duh, între Dumnezeu și diavolul stăpânitor al lumii, între umbra morții și viața veșnică? Cine va răscumpăra cu cele de acum viitorul, cu bogăția stricăcioasă, nestricăciunea, cu cele văzute pe Cel nevăzut? Deci, fericit este cel care le va deosebi pe acestea, cel care va despărți cu sabia Cuvântului ceea ce este bun de ceea ce este rău, căci se va înălța cu inima, așa cum spune undeva profetul David (Psalmul 83) că va alerga departe, din toate puterile lui, de valea aceasta a durerii, va urmări bunurile care se găsesc în Cer, se va răstigni pentru lume împreună cu Hristos, va învia împreună cu El, va urca în corturile cerești împreună cu Acela, și se va face moștenitor al vieții celei adevărate, care nu se schimbă niciodată. (Sfântul Grigorie Teologul)

(Glasul Sfinților Părinți, traducere de Părintele Victor Mihalache, Editura Egumenița, 2008, pp. 378-379)