Centru de socializare în Parohia Meleșcani, Protoieria Sascut
Credincioșii Parohiei Meleșcani, comuna Dealu Morii, Protoieria Sascut, judeţul Bacău, au avut ocazia luni, 11 noiembrie 2019, să-şi petreacă timpul liber în cadrul proiectului eparhial cu caracter social-filantropic "Centru de socializare și petrecere a timpului liber pentru persoane vârstnice".
Invitaţii întâlnirii au fost părintele Eugen Ciuche, consilier al Sectorului social-filantropic și misionar al Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului, Carla Livia Pișcu, asistent social în cadrul Fundaţiei „Episcop Melchisedec” - Filiala Bacău, şi părintele Vasile Abageru, protoiereu de Sascut. Tema întâlnirii, "Personalități de seamă ale comunității", a fost prezentată de profesoara Elena Ciocoiu, care a vorbit despre părintele Ioan Ifimie, fost preot al parohiei, închis din cauza credinței sale în timpul perioadei comuniste. Părintele prototop Vasile Abageru a făcut referire la deschiderea centrului din Parohia Meleşcani şi i-a invitat pe credincioşii din parohie să propună temele pentru viitoarele întâlniri.