Centrul de Cultură, Arte și Spiritualitate în Parohia Deleni, Protoieria Oneşti
În Parohia Deleni din Protopopiatul Oneşti, judeţul Bacău, a avut loc marţi, 7 noiembrie 2017, inaugurarea Centrului de Cultură, Arte și Spiritualitate „Sfântul Stelian”.
Evenimentul, organizat cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, s-a bucurat de prezenţa preoţilor şi credincioşilor din parohie şi nu numai, fiind precedat de slujba Vecerniei oficiată în biserica parohiei. Delegaţii Părintelui Arhiepiscop Ioachim au fost părintele Ioan Bârgăoanu, protopop de Oneşti, și părintele inspector eparhial Ilarion Mâță, care au apreciat efortul comunităţii de a înfiinţa noul aşezământ. După Slujba Vecerniei, mulțimea de copii, ţinând în mâini lumânări aprinse, soborul de preoți și credincioșii, s-au îndreptat către fosta școală unde va funcţiona Centrul de Cultură, Arte și Spiritualitate. Potrivit site-ului Eparhiei Romanului şi Bacăului, clădirea a fost obținută prin strădania părintelui paroh Ciprian Purice, cu bunăvoința profesoarei Ionica Redea, directorul Şcolii Gimnaziale Helegiu, cu sprijinul Primăriei Helegiu, judeţul Bacău. La final, s-au oferit distincții și au fost felicitați toți cei ce au ajutat la împlinirea acestui demers. Evenimentul s-a încheiat cu vizitarea centrului unde s-au expus primele creaţii ale copiilor.