Centrul de zi „Patriarh Miron Cristea” din Făget își redeschide porțile
Zilele acestea, Centrul de zi din localitatea Făget „Patriarh Miron Cristea” al Arhiepiscopiei Timișoarei și-a reînceput activitatea.
Într-un cadru ceremonial la care au luat parte, pe lângă personalul educativ și copii însoțiți de părinți și preoții orașului, precum și oficialități locale, Centrul de zi din Făget „Patriarh Miron Cristea” și-a reînceput activitatea. Evenimentul a debutat prin săvârșirea unei slujbe religioase prin care s-a invocat ajutorul lui Dumnezeu asupra copiilor și a personalului didatic în noul an școlar, iar apoi au urmat luări de cuvânt din partea oaspeților prezenți.
La sfârșit, cei 25 de beneficiari au primit daruri constând în dulciuri și ghiozdane echipate cu toate rechizitele necesare debutului noii misiuni școlare. Centrul de zi „Patriarh Miron Cristea” al Arhiepiscopiei Timișoarei, susținut de către Consiliul local al orașului Făget, oferă serviciile sale pentru 25 de copii ce provin din familii cu dificultăți de natură socială și economică.
Sursa: http://mitropolia-banatului.ro/centrul-de-zi-patriarh-miron-cristea-din-faget-redeschide-portile/