„Cer Nou” – expoziție de artă și iconografie, la Biserica Misionară a studenților din Cluj Napoca

Arhiepiscopia Vadului, Feleacului şi Clujului

„Cer Nou” – expoziție de artă și iconografie, la Biserica Misionară a studenților din Cluj Napoca

Biserica Misionară a Studenților din Cluj Napoca va găzdui, în perioada 6 – 21 aprilie 2019, o expoziție de artă și iconografie intitulată „Cer Nou”, cu lucrări ce aparțin artistei și iconografei Dana Mușat Toma, având ca tematică centrală „Îngerii - slujitorii cerești”.

Vernisajul va avea loc sâmbată, 6 aprilie, ora 17.00, în prezenta pr. Bogdan Ivanov – purtător de cuvânt și consilier-coordonator al activităţilor culturale, educaţionale, de tineret, ecumenice, mass-media şi de patrimoniu ale Mitropoliei Clujului.

Dana Mușat Toma este absolventă a Facultății de Teologie Ortodoxă, Secția Patrimoniu Cultural a U.B.B. și a Institutului de Arte și Design „Ion Andreescu”, Secția Artă Monumentală; de-asemenea este pictor bisericesc acreditat din anul 2014. Împreună cu soțul ei, Ciprian Toma, au realizat importante lucrări monumentale în frescă.

Curatorul expoziţiei, doamna preoteasă şi iconografa Corina Maria Negreanu aduce următoarele descrieri Danei Muşat Toma: „Este un iconar și un artist plastic de calibru, de mare forta și spontaneitate artistică, ce posedă deja o stilizare aparte, recognoscibilă,  branșată la canoanele stilistice ale picturii bizantine, de mare sensibilitate și meditație,  modestia și onestitatea fiind  calitățile umane esențiale ce o definesc. Nu în ultimul rând este important de subliniat că este o creștină ancorată în viața Bisericii, mereu o găsești prezentă în corul Bisericii Cetatea Fetei cu Hramul „Tuturor Sfinților” din com. Florești (jud. Cluj). Mai trebuie să menționăm că Dana Mușat Toma se exprimă bine nu doar pictural ci și liric, fiind autoarea a numeroase poezii de factură creștină.”

Citește despre: