Cerc pastoral-misionar în Parohia Heltiu
Cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului, în filia Boiştea a Parohiei Heltiu, Protopopiatul Oneşti, judeţul Bacău, s-a întrunit marţi, 19 iulie 2016, Cercul pastoral-misionar „Sfântul Proroc Ilie Tezviteanul”.
Sub protia părintelui protopop de Oneşti, pr. Ioan Bârgăoanu, s-a săvârşit Sfânta Liturghie. În cuvântul său, părintele protopop Ioan Bârgăoanu i-a îndemnat pe oameni să găsească toate mijloacele pentru a pune în practică finalizarea aşezământului filantropic şi a sfântului altar închinat Sfântului Mare Mucenic Dimitrie. La final, părintele paroh Constantin-Cornel Jupenschi a mulțumit părintelui protopop pentru cuvântul de învățătură, preoților din cercul pastoral-misionar, precum și credincioșilor prezenți la slujbă.