Cerc pastoral în Parohia Poieni - Roşiori
În Parohia Poieni - Roşiori, a avut loc luni, 23 mai 2016, întrunirea Cercului pastoral numărul 2 ,,Sfânta Cuvioasă Parascheva“ al Protopopiatului Bacău, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului.
Cu acest prilej, părintele Costică Busuioc, protopop al Protopopiatului Bacău, alături de un sobor de preoţi, a săvârşit Taina Sfântului Maslu. Părintele paroh Costantin Şerban a mulţumit tuturor credincioşilor prezenţi, exprimându-şi gândul de adâncă recunoştinţă şi smerită gratitudine către Părintele Arhiepiscop Ioachim. În partea a doua a întâlnirii, preoţii au trecut în revistă activităţile derulate în parohiile cercului începând cu luna mai a anului trecut. „Au fost subliniate realizările şi beneficiile misionare ale acestor întâlniri pastorale şi s-au discutat propunerile de îmbunătăţire şi dinamizare a activităţilor“, a menţionat părintele protopop Costică Busuioc.