Cerc pastoral în Parohia Stejaru, Protopopiatul Roman
Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, în Parohia Stejaru din Protopopiatul Roman, judeţul Neamţ, a avut loc joi, 13 august 2015, întâlnirea preoților din Cercul Pastoral Numărul 6 „Părintele Evmenie Moraru”.
La orele dimineţii s-a săvârşit Utrenia, urmată de Sfânta Liturghie, în timpul căreia au fost rostite de către preoții prezenți rugăciuni pentru ploaie. La acestea s-a adăugat săvârșirea unei slujbe de Te Deum, ce a adunat în comuniune de rugăciune preoții slujitori de la bisericile arondate cercului pastoral și credincioșii prezenți, care au mulțumit lui Dumnezeu pentru binefacerile revărsate asupra comunității de-a lungul timpului. La finalul slujbei, pr. Dragoș Munteanu, protopop al Protopopiatului Roman, a vorbit despre importanța misiunii pastorale și a metodelor de pastorație a preoților în parohiile încredințate și despre vocația inegalabilă a preotului, așa cum este ea analizată în tratatul Despre Preoție al Sfântului Ioan Gură de Aur. În partea a doua a întâlnirii, a fost susținută de către părintele Cătălin-Andrei Găitanariu, de la Parohia Izvor, comuna Ion Creangă, conferința cu tema „Parohia, o comunicare – comunitate euharistică în Hristos, mântuirea prin cult și faptă”, în care a fost surprinsă latura liturgică și mistagogică a comuniunii creștinilor în jurul Potirului lui Hristos și, de asemenea, rolul sfințitor și integrator al Sfintelor Taine. La finalul întâlnirii, a fost săvârșită o slujbă de pomenire pentru vrednicul de pomenire preot Evmenie Moraru, cel care a înființat Parohia Stejaru, şi pentru soţia sa, preoteasa Margareta.