Ceremonia de dezvelire și de binecuvântare a bustului muzicologului Sabin Drăgoi
În duminica a IV-a după Paști (22 mai 2016), Înaltpreasfințitul Părinte Ioan, Mitropolitul Banatului, s-a aflat în mijlocul credincioșilor bisericii „Nașterea Maicii Domnului” a Parohiei Iosefin din Timișoara. Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie a fost oficiată de părintele Ionel Popescu, parohul bisericii, împreună cu soborul de preoți și diaconi ai parohiei.
Cuvântul de învățătură, rostit de către Înaltpreasfinția Sa a evidenţiat vindecarea minunată a slăbănogului de la scăldătoarea Vitezda. „Acesta după ce s-a făcut sănătos, nu s-a dus la casa sa, ci la casa lui Dumnezeu, la templul din Ierusalim. Acest fapt ne arată că drumul răsplătirii, al recunoștinței trece prin Biserică, care este casa Domnului. Creștinii care aud duminica clopotele Bisericii, dar nu se ridică din paturile lor, se aseamănă acestui slăbănog; însă cei care se ridică din starea de amorțeală duhovnicească și vin la casa lui Dumnezeu, primesc vindecare trupească și sufletească de Hristos Domnul”, a subliniat Înaltpreasfinţitul Părinte Ioan.
De asemenea, au fost rostite ectenii pentru pomenirea muzicologului Sabin Drăgoi, cel care s-a dăruit cu trup și suflet, în timpul vieții sale, pentru activitățile bisericești și corale ale parohiei Iosefin. Răspunsurile liturgice au fost date de corul parohiei „Doina Banatului”, dirijat de profesorul Nicolae Șincari.
După Sfânta Liturghie, în parcul bisericii a avut loc ceremonia de dezvelire și de binecuvântare a bustului ridicat întru cinstirea muzicologului Sabin Drăgoi, fost consilier parohial și dirijor al corului bisericesc „Doina Banatului”. Bustul a fost realizat de sculptorul Aurel Gheorghe Ardeleanu.
După acest moment liturgic, părintele paroh Ionel Popescu a înmânat diplome de excelență celor care au contribuit la bunul mers al parohiei și al evenimentului în sine.
La întâlnire au fost prezente oficialități centrale și județene, personalități ale vieții culturale din oraș, muzicologi, profesori universitari, studenți, elevi și mulți enoriași ai parohiei, care au venit să cinstească memoria dirijorului, compozitorului, profesorului și folcloristului Sabin Drăgoi, cel care întreaga viață și-a închinat-o muzicii și folclorului bănățean, autor de creații religioase, între care la loc de cinste se situează sfânta Liturghie.
Cu același prilej, în cadrul proiectului „Pașaport cultural” (ed. a II-a, 2016), derulat de Asociația culturală „Kratima”, împreună cu Centrul eparhial și dedicat vârstnicilor care locuiesc în imobilele istorice ale Timișoarei, cvartetul „Clasica” a susținut un concert de muzică de cameră, iar corul parohial a interpretat un buchet de piese din creația lui Sabin Drăgoi.
Sursa: mitropolia-banatului.ro