Azi dimineață m-am uitat la cer
Stătea ultimul la rând
După ferestre blocuri munți nori

Stă ultimul mereu
Mai neînsemnat decât toate cele
de pe pământ
Mai umil decât vrăbiile care-l străbat râzând cu aripile de el
și decât fumul coșurilor
Mai umil ca aerul și ploaia 
și decât cea mai adâncă 
din tăcerile nopții...

Azi dimineață m-am dus la geam
să privesc cerul
Și umilința lui m-a făcut să-l văd
Pe Cel care așteaptă în spatele lui
Pe Cel mai umil decât cerul...