"Chivotul", corul misionar al Catedralei mitropolitane din Iaşi

Hramul Sfintei Cuvioase Parascheva

"Chivotul", corul misionar al Catedralei mitropolitane din Iaşi

În perioada sărbătorilor Sfintei Cuvioase Parascheva, Corul "Chivotul" al Catedralei Mitropolitane din Iași a avut un rol aparte, prin faptul că a oferit răspunsurile liturgice la strană.

Corul "Chivotul" este cunoscut de credincioșii din toată țara, prin faptul că oferă în fiecare zi răspunsurile la strană în Catedrala mitropolitană din Iaşi. Înfiinţat în urmă cu mai bine de zece ani, corul este format din studenţi la Facultatea de Teologie Ortodoxă "Dumitru Stăniloae" din Iaşi. În zilele prilejuite de hramul Sfintei Parascheva, pelerinii au avut prilejul de a asculta răspunsurile liturgice ale Corului "Chivotul". Denumirea corului a fost dată de Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, în vreme arhipăstoririi ca Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei. După cum ne-a relatat arhim. Dosoftei Şcheul, mare eclesiarh al Catedralei mitropolitane din Iaşi, înfiinţarea "Chivotului" a fost necesară odată cu deschiderea postului de Radio Trinitas pe frecvența 92,7, care a început de atunci să transmită sfintele slujbe. "Acest cor s-a organizat în mod deosebit, exemplar, motiv pentru care PF Patriarh Daniel a ținut în mod deosebit ca acești tineri să se numească «Chivotul», deoarece ei sunt cei care aduc cea mai mare bucurie celor care ne ascultă. Tinerii din strana catedralei sunt precum un chivot, întrucât răspund prin cântare la toate slujbele care se oficiază în Catedrala mitropolitană. Membrii corului sunt studenți teologi care își fac studiile la Facultatea de Teologie Ortodoxă, dar le desăvârșesc la strana de la catedrală. «Chivotul» este un cor misionar, nu neapărat pentru cei care îl ascultă zi de zi în catedrală, ci şi pentru cei care îl ascultă de departe, prin intermediul radioului sau a televiziunii, în special oamenii bolnavi, aflați în spitale sau care nu se pot deplasa. Marea majoritate a membrilor corului urmează și studiile Conservatorului din Iași, ceea ce le dă dreptul de a-i învăța și pe alții. Foarte mulți credincioși ne contactează telefonic și ne întreabă despre cei care au dat răspunsurile la liturghie. Este greu să le dăm un răspuns, deoarece acești tineri sunt o singură voce, aceștia formându-se pentru parohiile la care urmează să slujească după terminarea studiilor", a explicat arhim. Dosoftei Şcheul.

Citește despre: