Cimitirul satului Racovăț-Pomârla, protopopiatul Dorohoi, loc de odihnă veșnică pentru refugiații proboteșteni din ținutul Herța

Aspectele menționate din viața bisericii și a satului arată legătura strânsă pe care racovițenii au avut-o dintotdeauna cu Dumnezeu, cu pământul strămoșesc și cu înaintașii lor!

După ce s-au așezat cât de cât lucrurile, ca urmare a strămutării survenite prin trasarea graniței în aprilie 1944, locuitorii noului sat înființat, Racovăț din județul Botoșani, s-au confruntat mult timp cu problema primirii serviciilor religioase, greutatea cea mai mare fiind lipsa unui loc de înhumare și a unui spațiu de rugăciune. Racovățul aparținea, din punct de vedere administrativ bisericesc, din 1945, ca filie de parohia Fundu Herței, în a cărei biserică erau săvârșite toate slujbele necesare.

Acest lucru a durat până în anul 1953, când, printr-o hotărâre dată de Sfatul Popular Fundu Herței, se dona locuitorilor satului Racovăț un teren de 0,38 ha, destinația principală fiind pentru înhumarea celor adormiți, pe locul numit Dealul Mare. Înainte de trasarea graniței, terenul a aparținut satului Probotești, astăzi în Ucraina, ca loc de pășunat pentru animale.

Într-o listă de inventar a Parohiei Fundu Herței, raionul Dorohoi, regiunea Suceava, datată 20 decembrie 1965, se confirmă faptul că cimitirul satului Racovăț era amplasat în câmp deschis, pe un teren donat de către Sfatul Popular Fundu Herței în anul 1953, fiind împrejmuit cu tarași (stâlpi de lemn) și sârmă, având ca vecini, la nord-sud-est-vest, terenuri aparținând C.A.P-ului.

După 4 ani de la obținerea terenului, preotul Isaia Bodnăraș, paroh la biserica din Fundu Herţei și suplinitor la Racovăţ, împreună cu credincioșii racoviţeni, au făcut demersuri pentru construirea unei clopotniţe de lemn și a unei case din chirpici (morgă) „pentru a avea unde să se adăpostească în timpul intemperiilor, cu ocazia înmormântărilor şi să se poată oficia în continuare slujba înmormântării, întrucât acest cimitir este foarte izolat de sat”. Acest lucru este confirmat de adresa către Protopopiatul Județului Dorohoi, cu numărul de intrare 842/05.07.1957, prin care, pe lângă cele de mai sus, se aducea la cunoștință mai marilor în ierarhie, că enoriașii au strâns „și transportat piatra necesară pentru temelie, au făcut circa 1000 de chirpici în anul trecut și sunt gata să mai facă încă vreo 400 de chirpici în locul celor distruși de ploi. Au de asemenea donate lemnul necesar pentru casă (morgă), trebuind a se cumpăra numai dranița pentru acoperiș. Au promis că vor depune muncă voluntară la toate lucrările de construire și vor contribui bucuroși la cheltuielile necesare, care sunt prevăzute și în buget”.

Cu câteva zile înainte de înaintarea adresei către protopopiat, pe 30 iunie 1957, locuitorii satului s-au întrunit într-o ședință, sub îndrumarea preotului Isaia Bodnăraș, unde au hotărât construirea clopotniței și procurarea unui clopot. Procesul verbal întocmit de președintele adunării arată că propunerea a venit din partea lui Adam Pintilie, dar și din partea altor credincioși. S-a ales un comitet de implementare compus din: Dumitru V. Pavel, Adam Pintilie, Niculae Găină, Vasile Șchiopu, Ion Pavel și Dumitru Crihan. Pentru semnarea procesului verbal s-au propus trei oameni de încredere: Petru Bortă, Gheorghe Grădinaru și Minu Vornicu.

Până la sfârșitul lunii iunie 1958 clopotnița și morga (așa cum este numită în actele oficiale) erau ridicate până la acoperiș. Deducem acest lucru, deoarece într-un proces verbal din 29 iunie 1958, se arată că locuitorii satului au fost „convocați în Adunarea Generală a Cooperativei la terminarea programului”, unde „a luat cuvântul tovarășul Gheorghe Dorobanțu (vicepreședintele Cooperativei) despre morga de la cimitirul Racovăț care are strictă nevoie de acoperiș”. Membrii comitetului de construcție și-au luat angajamentul că vor contribui cu „bani sau cereale” pentru a cumpăra scândura și tabla necesară pentru acoperiș. Cooperativa se angaja, la rândul ei, că procură cele necesare, iar sătenii vor achita cu bani sau cereale. Documentul este semnat de către 12 deputați sătești și de către 18 membri ai comitetului de construcție.  

În același an, 1958, a avut loc și prima înmormântare în noul cimitir. Cel care se mutase din această lume era Iorgu Munteanu (Țambalaru), omul care, prin cântările sale la țambal, alina inimile consătenilor în vremuri bune sau mai puțin bune. Prohodirea celui răposat s-a făcut, însă, fără plângerea clopotului, deoarece nu era achiziționat încă.

Atât de mare a fost dorința de a avea un spațiu de rugăciune doar al lor, încât, puțin câte puțin, au adunat necesarul de cereale pentru acoperirea costului materialelor de construcție. Într-un caiet cu file îngălbenite de timp, găsit într-o cutie de lemn, în clopotniță, s-a descoperit evidența cu cei care au contribuit cu bani sau cereale. Un număr de 87 persoane au donat cereale, totalul fiind trecut într-o dovadă semnată de către vicepreședintele Cooperativei, având data de 25.08.1958, unde sunt înscrise cantitatea de 1182 kg grâu (20 de saci) și 88 kg secară (2 saci). Se pare că întreaga cantitate nu acoperea suma necesară, astfel că s-a făcut o nouă colectă, în urma căreia s-au strâns 200 kg grâu și 6 kg secară (dovada din 01.09.1959). Pentru toate cerealele au obținut 1230.44 lei, sumă cu care s-a achitat contravaloarea a 403 kg de tablă. Lemnul necesar pentru scheletul acoperișului s-a plătit separat.

Trebuie menționat faptul că fiecare enoriaș, de la cel mai mic, până la cel mai mare, a contribuit la construirea clopotniței și a casei de prohodire prin diferite activități. Sunt păstrate registre în care sunt trecuți cei care au cărat apă pentru lutul necesar fabricării chirpicilor, precum și cei care au fost „pălmași la apă”, unii au donat câte un car cu paie sau câte o căpiță de fân, au strâns și au cărat piatra necesară temeliei, au dus cerealele la Pomârla, aducând înapoi tabla, iar alții, care și-au permis, au contribuit și cu diferite sume de bani. Sunt contabilizate chiar și zilele cu cei care și-au luat angajamentul să hrănească muncitorii, spre exemplu există un tabel în care sunt trecute, pentru o perioadă de 22 de zile, persoanele care au adus mâncare.

După ridicarea și acoperirea clopotniței și a morgii, nevoia cea mai stringentă era achiziționarea unui clopot. Pentru clopotul care avea să anunțe chemarea la bucuria Sfintei Liturghii sau la împărtășirea durerii alături de familia unui răposat s-a făcut o nouă chemare la mobilizare. Cel care și-a asumat colectarea banilor, căutarea firmei care avea să toarne clopotul, dar și aducerea de la București a acestuia, a fost Adam Pintilie. Se păstrează un caiet în care sunt trecute numele tuturor donatorilor, peste 160 de persoane. Remarcăm că printre donatori se numără preoții Nicolae Buțincu, preotul Isaia Bodnăraș și preotul Petru Capră, care a donat suma de 302 lei. Adam Pintilie scrie în acel caiet și cheltuielile făcute: 5000 lei costul clopotului, 216 lei drumul, convorbirea cu Dorohoiul 10.50 lei, telegrama 11 lei, transportul clopotului de la Dorohoi la Racovăț 78 lei etc. Sunt adnotări cu ziua de 15 mai 1959, zi în care a fost ridicat clopotul și pus la locul său în clopotniță. Sfințirea s-a săvârșit în Duminica Rusaliilor (Duminica Mare) de către preotul Isaia Bodnăraș, eveniment la care au asistat aproape toți racovițenii. Pe clopot sunt gravate următoarele: „Donat cimitirului ortodox român Racovăț de către donatorii principali Pr. N. Buțincu, Pr. I. Bodnăraș, Fam. N. Miclescu, Prof. Silvia și Gh. Botezatu, Eugenia și D. Prodan. Precum și cu contribuția celorlalți credincioși, cu stăruința comitetului Adam Pintilie, Niculae C. Găină, Ion D. Pavel și D. Gh. Crihan”. Dedesubt este scris anul 1959 și numele fabricii producătoare: „Fabrica V.V. Rascanu București”.

În amintirea bisericii din satul în care s-au născut, Probotești, sătenii au ținut să așeze ca hram al bisericuței, ziua de 8 noiembrie, zi de prăznuire a Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil.

Tragem concluzia că, în ziua sfințirii, s-a hotărât, ca aducere aminte peste timp a evenimentului, să se facă pomenirea tuturor celor adormiți, în fiecare an, la sărbătoarea Sfintei Treimi. Cei mai în vârstă, ca martori ai acelor momente, povestesc că Adam Pintilie și-ar fi exprimat dorința, mai în glumă, mai în serios, de a fi primul om căruia să i se tragă clopotul, vestind moartea sa. Acest lucru s-a întâmplat, acesta murind în luna septembrie 1959.

Putem spune că, spre finele anului 1959, toate cele necesare vieții religioase erau realizate, bisericuța fiind împodobită cu toate cele necesare cultului ortodox. Un lucru interesant este acela că la dotarea locașului de cult au contribuit și oameni din comuna Mihai Viteazu și din satul Plopenii Mici, județul Botoșani, deoarece mare parte a celor desprinși din locurile natale s-au stabilit la Racovăț și în comuna Mihai Viteazu. Aceste fapte nu arată altceva decât unirea lor în acele momente istorice grele, din anul 1944.

Încet, încet, viața își urma cursul în duminici și sărbători sau cu oricare alt prilej, serviciile religioase fiind săvârșite în bisericuța din cimitir, devenită loc de alinare sufletească pentru toți sătenii.

Aspectele menționate din viața bisericii și a satului arată legătura strânsă pe care racovițenii au avut-o dintotdeauna cu Dumnezeu, cu pământul strămoșesc și cu înaintașii lor!

Frumusețea, ordinea și curățenia bisericii și a cimitirului de astăzi se datorează bunei îngrijiri, dar și dragostei manifestate de către toți locuitorii, ctitorii și slujitorii bisericii.

De la același autor

Ultimele din categorie