După modelul Prohodului Domnului nostru Iisus Hristos din Vinerea Sfintelor Patimi, în cadrul acestei slujbe, la slujba Vecerniei sau a Privegherii, se scoate în mijlocul bisericii Sfântul Epitaf cu icoana Adormirii Maicii Domnului, cântându-se troparul praznicului, pe glasul I:

„Întru naştere fecioria ai păzit, întru adormire lumea nu ai părăsit, de Dumnezeu Născătoare. Mutatu-te-ai la viaţă, fiind Maica Vieţii şi, prin rugăciunile tale, izbăveşti din moarte sufletele noastre”.

Sfântul Epitaf (denumire provenită din grecescul ἐπιτάφιος – compus din ἐπι care se traduce prin „pe” sau „deasupra” și τάφιος, „mormânt”) este un obiect de cult dreptunghiular, confecționat din in sau mătase, pe care este pictată sau brodată scena punerii Domnului în mormânt sau a Adormirii Maicii Domnului. În unele cărți de cult sau manuale de tipic bisericesc, Sfântul Epitaf mai este numit și „aer”. Liturgiștii explică această denumire arătând că, inițial, „aerul” era un acoperământ ușor care acoperea Darurile din motive strict practice, fiind numit adesea și „nor” sau „voal”. Mai apoi, această pânză a început sa fie împodobită cu diferite simboluri și reprezentări precum plânsul Maicii Domnului de la mormânt, mielul înconjurat de îngeri etc. Astfel, aerul s-a transformat, cu timpul, în Epitaf.

În multe zone din ţara noastră, credincioșii trec pe sub masa pe care este așezat Epitaful Adormirii Maicii Domnului, rememorând astfel Jertfa unică a lui Hristos, care a ridicat-o la cer pe Născătoarea de Dumnezeu, cinstind astfel neamul nostru omenesc.

De asemenea, conform tradiției, trecerea credincioșilor pe sub Sfântul Epitaf simbolizează, într-un fel, și o imitare a intrării în mormântul Maicii Domnului, spațiul în care a fost așezat, pentru scurt timp, trupul neînsufleţit al Fecioarei Maria. Așa cum mormântul şi moartea nu au putut-o ţine pe Maica Vieţii, și trupurile noastre se vor ridica din morminte și noi vom învia, spre bucurie veșnică – Adormirea Maicii Domnului transformată în Înviere fiind o reală garanție a propriei noastre Învieri.

După slujba Prohodului, preoţii şi credincioşii înconjoară biserica, în glas de clopote și toacă, purtând cu ei Sfântul Epitaf, prapuri, cruci și felinare. La început, procesiunea cu Epitaful Maicii Domnului a fost oficiată în Ierusalim, unde Prohodul se cântă în timpul privegherii de toată noaptea pentru sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului. De aici, această practică s-a răspândit, mai apoi, în Rusia și în celelalte țări ortodoxe.

Dacă, în Vinerea Mare, Sfântul Epitaf este aşezat pe Sfânta Masă din Altar și rămâne aici până la Vecernia Praznicului Înălţării Domnului, după care este ridicat şi așezat în locul în care se păstrează în restul anului, acest lucru nu se întâmplă și pe 14 august.

Astfel, conform Anuarului Liturgic și Tipiconal pe anul 2019, apărut la Editura Institutului Biblic şi de Misiune Ortodoxă, având în vedere că Sfânta Masă reprezintă Mormântul lui Hristos și nu al Maici Domnului, la întoarcerea din procesiune, Epitaful Adormirii Maicii Domnului nu este aşezat pe Sfânta Masă, cum se obișnuiește în unele locuri, ci este dus înapoi, în locul în care este expus sau depozitat în timpul anului. Aşezarea lui pe Sfânta Masă nu are nicio justificare teologică.