Siria, patria Sfântului Ioan Gură de Aur, țara imnului liturgic creștin și a sfinților stâlpnici este astăzi spațiul în care creștinătatea a suferit cea mai cruntă lovitură. O lovitură în coasta deja sângerândă a Mântuitorului Iisus Hristos. În doar cinci ani de război civil, întreaga populația a suferit – indiferent de religie. În urmă cu cinci ani, în Siria, comunitatea creștină număra cu mult peste un milion de membri. Astăzi, mai sunt doar câteva mii. Sute de biserici au fost vandalizate, iar cimitire, mănăstiri, case aparținând creștinilor au fost, pur și simplu, confiscate. Cifrele prezentate de anumite agenții de presă sunt înfiorătoare, deși un raport pe hârtie nu poate cuprinde nici măcar o viață.

Oxfam International a raportat în această lună dezastrul prin care a trecut Siria în ultimii cinci ani: „Războiul civil sirian, care a început în anul 2011, a lăsat în urmă 100.000 de victime dintre civili, printre care aproape 10.000 de copii. Pierderile militare de ambele părți trec de 100.000 de victime, la care se adaugă aproape 4 milioane de sirieni refugiați în Liban și țări europene – în timp ce 7.600.000 de persoane au fost strămutate în interiorul țării”.

Creștinii dispar din Orient. În mormite sau peste granițe. În tot acest context, un fapt neglijat de autoritățile siriene, dar și de cele internaționale este dispariția din Siria și Irak a cel puțin cinci comunități creștine, cu o continuitate de aproape 2000 de ani, fără întrerupere: Patriarhia Ortodoxă a Antiohiei și a Întregului Orient, Biserica Siriană Iacobită, Biserica Siriană de Răsărit, Patriarhia Armeană de Orient și Patriarhia Siro-Caldeeană.