Cel ce vede nu are nevoie de cineva care să-l învețe despre ceea ce vede, ce este aceea, dacă cel ce vede e dintre cei ce văd și au ochi cu adevărat. Aceasta se poate vedea și din cazul lui Toma, care deși a auzit, dar, fiindcă n-a văzut, a zis: «De nu voi vedea, nu voi crede» (Ioan 20, 25), iar când a văzut, a strigat îndată: «Domnul meu și Dumnezeul meu!».

Deci, cel ce nu credea înainte de a vedea, a mărturisit el însuși de la sine adevărul; și ceea ce nu avea auzind, a dobândit îndată ce a văzut, adică credință.

(Calist Patriarhul, Capete despre rugăciune, în „Filocalia”, vol. VIII, traducere, introducere și note de Pr. Prof. Dumitru Stăniloae, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 1979, pp. 275-276)