Cine sunt cei doi candidați pentru postul de Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului

Arhiepiscopia Romanului şi Bacăului

Cine sunt cei doi candidați pentru postul de Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului

În cadrul ședinței Sinodului Mitropolitan al Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei din ziua de 19 iunie, au fost avizate propunerile în vederea alegerii de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a Episcopului vicar al Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului. Au fost propuși doi candidați: Părintele Arhimandrit Teofil Anăstăsoaie, reprezentantul Patriarhiei Române la Locurile Sfinte, şi Părintele Arhimandrit Nicolae Dănilă, exarh administrativ al mănăstirilor din Arhiepiscopia Romanului şi Bacăului.

Părintele Arhimandrit Teofil Anăstăsoaie este Reprezentantul Patriarhiei Române pe lângă Patriarhia Ierusalimului și Superior al Așezămintelor Românești de la Ierusalim, Iordan și Ierihon. 

Născut pe 16 ianuarie 1979 în Hunedoara, a fost crescut în familia preotului Viorel și a presbiterei Fivii, fiind primul dintre cei șase copii. A absolvit Facultatea de Teologie Ortodoxă din București în 2001, continuând cu studii de masterat în Teologie-Pastorație și Viață Liturgică. În 2000 a intrat în obștea Mănăstirii Radu Vodă, unde a fost tuns în monahism în 2001 și hirotonit ieromonah de Arhiepiscopul Varsanufie.

A îndeplinit diverse ascultări, printre care profesor de liturgică, preot slujitor la Catedrala Patriarhală, exarh al mănăstirilor din Arhiepiscopia Bucureștilor și stareț al Schitului Darvari. În 2011, a obținut titlul de doctor în teologie cu o lucrare despre Sfântul și Marele Mir.

În 2014, a fost numit Mare Eclesiarh al Catedralei Patriarhale, iar din 2015 își desfășoară activitatea în Țara Sfântă, contribuind la păstrarea rânduielilor monahale și la promovarea patrimoniului spiritual românesc.

Părintele Arhimandrit Nicolae Dănilă este starețul Mănăstirii Giurgeni din județul Neamț și exarh al mănăstirilor din Arhiepiscopia Romanului și Bacăului.

S-a născut pe 8 iunie 1988, în Onești, județul Bacău. A urmat Seminarul Teologic „Sfântul Gheorghe” din Roman, pe care l-a absolvit în 2009, continuându-și studiile la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae” din Iași. A obținut licența în Teologie Pastorală în 2013 și în Teologie Didactică în 2018, cu teza „Profeții Daniel și Iona – modele pentru educația religioasă de astăzi.”

În perioada 2013-2015 a finalizat un master în Teoria și Practica Formării Religioase, cu o lucrare despre modelele patristice în educația religioasă a adulților. În prezent, este doctorand la Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia, având ca temă de cercetare cateheza monahală bizantină.

Din 2010, după tunderea în monahism la Mănăstirea Giurgeni, a parcurs toate treptele slujirii monahale: ierodiacon, ieromonah, protosinghel (2013) și arhimandrit (2023). În calitate de stareț, a coordonat lucrări ample de restaurare și construcție în cadrul mănăstirii, incluzând un așezământ medico-social. Activitatea sa filantropică cuprinde proiecte dedicate vârstnicilor, familiilor nevoiașe și tinerilor seminariști. De asemenea, este profesor de spiritualitate și liturgică la Liceul Teologic „Episcop Melchisedec” din Roman.

Citește despre: