Cinstirea Marelui Voievod Ștefan cel Mare și Sfânt, în Protopopiatul Buhuși

Arhiepiscopia Romanului şi Bacăului

Cinstirea Marelui Voievod Ștefan cel Mare și Sfânt, în Protopopiatul Buhuși

În contextul „Anului Omagial al unității de credință și de neam și al Anului comemorativ al făuritorilor Marii Uniri din 1918”, Protopopiatul Buhuși și Parohia Orbic au organizat duminică, 1 iulie 2018, evenimentul „Ștefan, Ștefan, Domn cel Mare!”.

Astfel, s-a marcat personalitatea marelui voievod Ștefan cel Mare la împlinirea a 514 ani de la trecerea în veșnicie. Evenimentul s-a desfășurat la monumentul Binecredinciosului Voievod Ștefan cel Mare din fața Sălii Polivalente a orașului Buhuși. Prezent în mijlocul comunității buhușene cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului, a fost părintele Vasile Cozma, protopop de Buhuşi, care, alături de preoți din Protopopiatul Buhuși, a săvârșit slujba Acatistului şi Parastasul pentru eroii neamului. În cuvântul adresat celor prezenți, părintele protopop a subliniat că neamul românesc și pământul românesc binecuvântat de Dumnezeu, au zămislit din sânul lor, de-a lungul milenarei lor istorii, oameni de seamă care prin viața și faptele lor au reușit să rămână nemuritori. „Printre aceștia, la loc de frunte se situează marele voievod și domn Ștefan al Moldovei. Sfântului Ștefan cel Mare al Moldovei, voievodul de neam mușatin, pentru tăria credinţei sale în Hristos, pentru mulțimea faptelor sale creștinești, pentru măreția actelor sale de vitejie, de apărător al Bisericii strămoșești și al hotarelor patriei, i s-a înălţat un altar de preamărire cuvenită”, a remarcat părintele protopop Vasile Cozma. Părintele paroh Gheorghe Bârjovanu a menționat faptul că prin această manifestare din Anul Centenar, se arată recunoștința față de cel care a rămas în conștiința românilor ca un mare ctitor de lăcașuri sfinte și vrednic apărător al neamului și credinței strămoșești. Evenimentul s-a încheiat cu un program artistic în care au fost recitate versuri din poemul „Odă Sfântului Ștefan cel Mare, Voievodul românilor” scris de către Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Ioachim în cinstea marelui voievod. De asemenea, au fost interpretate balade care au amintit despre viața și faptele de vitejie ale Sfântului Ștefan cel Mare.

Citește despre: