Cinstirea Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena în Moldova

Mitropolia Moldovei şi Bucovinei

Cinstirea Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena în Moldova

Credincioşii din Mitropolia Moldovei îi vor cinsti astăzi, 21 mai 2018, pe Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena, consideraţi întocmai cu Apostolii. În bisericile de parohie ocrotite de aceşti sfinţi s-a săvârşit aseară Vecernia, iar astăzi, Utrenia şi Acatistul vor fi urmate de Sfânta Liturghie şi de Parastasul pentru cei adormiţi.

Ziua pomenirii Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena este prilej de bucurie pentru mai multe locaşuri de închinăciune din Moldova. Biserica „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena“, aflată pe strada Palat din Iaşi, îşi serbează astăzi hramul. Aseară, slujba Vecerniei unită cu Litia a fost oficiată de un sobor de preoţi. Tot azi, în Iaşi îşi serbează hramul Biserica „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena“ din dealul Galata şi Biserica „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena“ - Poitiers, aflate în construcţie. Sărbătoare va fi azi şi la Căminul de bătrâni „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena“ - Bucium din Iaşi. În Protopopiatul 3 Iaşi, va fi hram la Mănăstirea Şoldana, comuna Andrieşeni, judeţul Iaşi. Aici, Sfânta Liturghie va fi oficiată de către Înaltpreasfinţitul Părinte Teofan, Arhiepiscopul Iaşilor şi Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei. Tot în judeţul Iaşi, îşi serbează ocrotitorii parohiile Hărpăşeşti - Popeşti, Bordea şi Bogonos - Leţcani. În Protopopiatul Botoşani, Parohia „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena“ din Cimitirul Eternitatea al oraşului Botoşani şi Parohia Vorona-Centru vor îmbrăca straie de sărbătoare. Credincioşii din Dorohoi sunt aşteptaţi astăzi la hramul Bisericii „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena“ din oraş. Sărbătoare va fi şi la Biserica „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena“ din Darabani. După cum ne-a relatat pr. paroh Constantin Pânzariu, care este şi protopop al Protopopiatului Darabani, aseară a fost oficiată slujba Vecerniei unită cu Litia, iar în această dimineaţă se vor sluji Utrenia, Acatistul, Sfânta Liturghie şi Parastasul pentru cei adormiţi. Cu acest prilej, credincioşii vor primi la finalul programului liturgic pachete cu alimente şi câte un pahar cu vin. Sărbătoare deosebită va fi astăzi la Biserica „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena“ din cartierul pietrean Gara Veche. Localnicii din comuna Hangu, judeţul Neamţ, sunt aşteptaţi astăzi la hramul Parohiei Boboteni, Protopopiatul Ceahlău.

În Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor, astăzi îşi sărbătoreşte hramul Biserica „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena“ din Gura Humorului, Biserica „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena“ din Siret şi cea din cartierul sucevean Zamca. La Biserica „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena“ din Suceava, Sfânta Liturghie va fi oficiată de către Preasfinţitul Părinte Damaschin Dorneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor. La Biserica „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena“ din Rădăuţi, Sfânta Liturghie a fost săvârşită ieri, în contextul hramului, de către Preasfinţitul Părinte Damaschin Dorneanul.

În Arhiepiscopia Romanului şi Bacăului va fi hram la Biserica „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena“ din Roman, la Biserica „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena“ din Bacău, la Biserica „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena“ din Oneşti şi în Parohia Bâra, Protopopiatul Roman, judeţul Neamţ.

Hram va fi astăzi la Biserica „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena“ din Bârlad şi în Parohia Perieni 2, Protopopiatul Bârlad.

Citește despre: