Clopot nou pentru Biserica Răducanu din Târgu Ocna
Biserica „Buna Vestire“ - Răducanu din Târgu Ocna, una dintre bisericile vechi şi importante ce străjuieşte de peste trei veacuri mica urbe de pe Valea Trotuşului, şi-a serbat miercuri, 25 martie 2015, hramul.
Sfânta Liturghie a fost oficiată de părintele Constantin Alupei, protopop al Protopopiatului Oneşti, alături de un sobor de slujitori ai sfintelor altare din parohiile învecinate. Un moment deosebit, aşteptat cu mare bucurie de credincioşi, a fost slujba de sfinţire a unui clopot nou făcut prin osteneala şi jertfa credincioşilor din parohie şi a unor oameni cu dragoste pentru sfântul locaş. „În ziua hramului, biserica noastră s-a înnoit cu un clopot de 320 kilograme, turnat la renumita firmă Grassmayr din Austria (Innsbruck). În continuare, s-a oficiat Parastasul pentru ctitorii, ostenitorii şi slujitorii sfântului locaş, mutaţi la Domnul. Peste 400 de pachete cu hrană au fost oferite celor prezenţi, pe lângă masa caldă la care au stat 100 de persoane. Cele 50 de persoane din Centrul pentru îngrijirea persoanelor cu dizabilităţi aflat pe teritoriul parohiei au primit hrană cu prilejul sărbătorii Bunei Vestiri. De asemenea, tot din partea parohiei, a fost trimis peşte proaspăt pentru hrana celor aflaţi în îngrijire la Centrul social-filantropic al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului de la Hârja“, a relatat pr. paroh Ioan Vasile Panţîru.