Colinde şi daruri de la Moş Crăciun, în două parohii băcăuane

Arhiepiscopia Romanului şi Bacăului

Colinde şi daruri de la Moş Crăciun, în două parohii băcăuane

În prima şi a doua zi de Crăciun (n.r. 25 şi 26 decembrie 2015), la Biserica ,,Pogorârea Sfântului Duh“ - Şerbăneşti, Protopopiatul Bacău, bucuria Naşterii Domnului a fost întregită de glasurile colindătorilor.

Aceştia au susţinut un concert în cadrul căruia s-au interpretat colinde tradiţionale româneşti, dar şi din repertoriul internaţional. La final, toţi au primit câte un cadou chiar de la Moş Crăciun, prin dragostea preotului paroh Adrian Ghinea, a preotului Vasile Busuioc şi a preotului Ciprian-Mihai Gunea, slujitori în acest sfânt locaş, sprijiniţi de credincioşii cu suflet mare. În a doua zi de Crăciun, copiii din Parohia Mărăşti, Protopopiatul Bacău, au dat glas bucuriei Naşterii Domnului, prin colindele tradiţionale româneşti cântate în biserica satului. La eveniment, ca reprezentant al şcolii, a fost prezentă profesoara Cristina Arinton, îndrumătoarea copiilor. Părintele paroh Avram Ionuţ a scos în evidenţă importanţa şi frumuseţea colindelor româneşti autentice, subliniind mai ales rolul copiilor şi al tinerei generaţii în păstrarea tradiţiilor româneşti.

Citește despre: