Colocviul „Creștinismul – încotro?”, la Bacău
La Biserica „Precista” din Bacău, a avut loc marți, 24 septembrie 2019, colocviul „Creștinismul – încotro?”. Acesta a fost organizat în cadrul Festivalului-concurs naţional de creaţie literară „Avangarda XXII”, ediția a XVIII-a.
Cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului, marți, 24 septembrie 2019, la Biserica „Precista” din Bacău, s-a desfăşurat colocviul „Creștinismul – încotro?”. Manifestarea a avut loc în cadrul Festivalului-concurs naţional de creaţie literară „Avangarda XXII”, ediția a XVIII-a, derulate în perioada 22-24 septembrie. Aceasta a avut ca organizator Fundaţia Culturală „Georgeta şi Mircea Cancicov”, iar colaboratori au fost: Direcția Județeană pentru Cultură, Parohia Precista, Asociația Culturală „Familia Leca” și Centrul de Cultură „George Apostu”. Evenimentul cultural a debutat cu simpozionul „Efectele culturii stradale în societate”, apoi a avut loc deschiderea Salonului Cărţii „Avangarda XXII”, unde s-au lansat cele mai semnificative volume de proză și poezie apărute anul trecut, fiind prezenți autorii cărților, scriitori și invitați. Marți, 24 septembrie, Biserica Precista din Bacău a fost gazdă primitoare pentru invitații festivalului, aici desfășurându-se simpozionul „Creștinismul – încotro?”. După rostirea rugăciunii de început, preotul paroh Mihail Tomozei a adresat un cuvânt de bun venit, apoi moderatorul întâlnirii, poetul Victor Munteanu a vorbit despre importanța acestui moment deosebit. Au luat cuvântul în continuare pr. Cornel Paiu, Daniela Șontică, Geo Vasile, Gheorge Simon, Ioan Enache, Cornel Galben, Dan Iacob și alți intelectuali de marcă. Cu toţii au arătat cât de necesare și de actuale sunt valorile creștine într-o societate care, din păcate, se secularizează și se comportă ca și cum Dumnezeu nu ar exista, fiind nevoie de o apropiere și de o raportare continuă la experiența vie a Bisericii. S-a evidențiat și rolul pe care Biserica Ortodoxă Română l-a avut de-a lungul istoriei, ea contribuind la pregătirea și apoi la realizarea unității statale. Evenimentul a fost ilustrat cu un program de muzică patriotică și bisericească susținut de către pr. Marian Vătămănescu. În după-amiaza aceleiași zile, la Centrul de Cultură „George Apostu” din Bacău a avut loc festivitatea de decernare a premiilor celei de-a XVIII-a ediție a Festivalului de Creație Literară „Avangarda XXII”. (Pr. M.T.)