„Comentariu la Isaia şi Omilii la Ozia“, izvor de apă săltăreaţă spre viaţa veşnică
La Editura Doxologia a apărut cel de-al şaselea volum al Colecţiei Patristica. Seria Traduceri intitulat Comentariu la Isaia şi Omilii la Ozia, autor Sfântul Ioan Gură de Aur. Traducerea din limba greacă veche este realizată de Laura Enache, iar studiul introductiv, de Ileana Ingrid Bauer.
Aceste două lucrări au fost editate într-un singur volum deoarece omilile despre Ozia au ca punct de pornire exegeza viziunii de la începutul capitolului al şaselea din profeţia lui Isaia pe care o regăsim tâlcuită şi în comentariul Sfântului Ioan Gură de Aur la primele opt capitole din Isaia. Comparând cele două texte, pot fi sesizate numeroase asemănări în ceea ce priveşte conţinutul şi învăţăturile pe care le mărturiseşte Sfântul Părinte, precum şi deosebiri, mai ales stilistice, legate de accentul care se pune pe anumite aspecte.
Comentariu la Isaia este scris într-o manieră ştiinţifică, menit a fi o lucrare exegetică dedicată lecturii, pe când omiliile la Ozia au un caracter oral, aparţinând genului omiletic. Omiliile la Ozia prezintă îndemnuri către public, apostrofări, referiri la viaţa de zi cu zi şi ample divagaţii polemice şi morale. Comentariu la Isaia, dimpotrivă, are un stil direct, scurt, concis şi mult mai elevat.
Sfântul Apostol Pavel arată importanţa deosebită a profetului Isaia, subliniind libertatea sa de limbaj, cugetul neatârnat, înălţimea gândirii sale şi multa limpezime din profeţia privitoare la Hristos. Scopul exegezei hrisostomice este zidirea credincioşilor, întărirea în credinţă, recapitularea învăţăturilor propovăduite de Biserică şi demonstrarea faptului că aceleaşi lucruri erau mărturisite şi de profeţi, chiar dacă în chip mai acoperit.
Cartea profetului Isaia, considerat de Fericitul Ieronim mai mult evanghelist şi apostol decât profet, întrucât nicio altă scriere profetică nu propovăduieşte atât de multe taine despre Hristos şi despre Biserică precum această carte, este des menţionată în Noul Testament şi în scrierile Sfinţilor Părinţi.
Comentariul Sfântului Ioan Gură de Aur este una dintre capodoperele exegetice vechitestamentare, deosebindu-se de toate celelalte comentarii patristice prin subtilitatea, profunzimea, logica ideilor susţinute, cursivitatea, eleganţa şi frumuseţea stilului, prudenţa şi dragostea cu care alege expresiile potrivite pentru hrana duhovnicească a cititorilor, maturitatea şi înălţimea duhovnicească a învăţăturilor, care sunt la fel de vii şi de mişcătoare pentru orice fiu al Bisericii din toate timpurile.
Sfântul Ioan este sensibil la orice cuvânt din care ar putea să tragă o concluzie morală sau dogmatică, urmăreşte atent şi evidenţiază cu multă pricepere înţelepciunea cu care Dumnezeu lucrează atât pentru mântuirea iudeilor, cât şi a tuturor oamenilor din toate timpurile.
Această lucrare ne arată calea spre vindecare, învăţându-ne pe noi să fim mai prevăzători cu propria noastră mântuire. Căci nimic nu este mai slab decât cel care calcă legile dumnezeieşti.
Autorul aruncă seminţele învăţăturii, nutrind cele mai bune nădejdi. Această cultivare a cuvintelor sfinte şi prisosind de harurile Duhului adună în jitniţe bogăţie sufletească, hrană necheltuită şi curată, care nu se risipeşte, nici nu se strică cu timpul, ci, fiind păstrată printr-o pronie negrăită, are în ea însăşi o desfătare mai presus de minte.
Vă invit să citiţi cartea şi vă îndemn să vă pregătiţi pentru apropierea de Sfintele Taine cu teamă şi bucurie, aşa cum o fac şi serafimii, conform spuselor proorocului Isaia. Să devenim izvor de apă săltăreaţă spre viaţa veşnică, pe care fie ca noi toţi să o dobândim, cu harul şi iubirea de oameni ale Domnului nostru Iisus Hristos.
Cartea Comentariu la Isaia şi Omilii la Ozia, autor Sfântul Ioan Gură de Aur, poate fi cumpărată de la magazinul online Doxologia, de la librăriile Doxologia, precum şi de la celelalte librării din Iaşi şi din ţară.