Primele două comuni­cări au adus date din arhive maghiare din secolul al XV-lea pentru a întregi scenariul unor eve­ni­mente cunoscute din istorie. Domnul Li­viu Cîmpeanu, cerce­tă­tor în ca­drul Institutului de Cer­cetări So­cio-Umane din Si­biu, în comunicarea Basarab La­iotă, Ştefan cel Mare şi Matia Corvinul în 1477, a adus în dis­cu­ţie câteva do­cumente mai pu­ţin cunoscute care au scos în evi­denţă rolul regelui Ungariei Ma­tia Corvin în cadrul luptelor anti-otomane din anii 1475-1477. În particular, regele a tri­mis un corp de oas­te la bătălia de la Vaslui în 1475, iar în anul 1476 armata re­gală, condusă de judele Curţii, Ştefan Bathory, deşi a pornit cu întârziere spre Moldova, după ce se încheiase bătălia de la Răz­bo­ieni, a avut un rol decisiv în re­tra­­gerea oşti­rii sultanului din Mol­dova.

Dom­nul conf. univ. dr. Ma­rius Dia­conescu de la Uni­ver­sitatea din Bucureşti, în comunicarea Cu privire la rolul lui Bar­to­lomeu Dragffy şi al armatei ma­ghiare în războiul din 1497, a vorbit despre contextul care a dus la bătălia din Codrii Cosmi­nului din 1497. Iniţial, regele po­lon Ioan Albert a declarat că por­neşte o campanie împotriva tur­cilor şi a cerut ajutorul fra­telui său, Vladislav al II-lea, re­gele Ungariei. După ce în luna august s-a dezvăluit adevăratul plan al lui Ioan Albert de a invada Moldova, această armată a jucat rol de presiune pentru a-l determina pe regele polon să părăsească Moldova. Vorbitorul a arătat că armata maghiară s-a pornit la 12 septembrie spre Pasul Oituz şi a ajuns în jur de 20 septembrie la tabăra lui Şte­fan cel Mare de la Roman. Nego­cierile cu regele polon s-au în­cheiat la 18 octombrie, când a­ceas­tă armată a început marşul de retragere din Moldova. Astfel că erau ieşiţi din Moldova la 26 octombrie, când a avut loc bătă­lia din Codrii Cosminului. Ar­ma­ta maghiară nu a fost demobilizată imediat, ci a mai stat în tabără lângă Braşov până la ju­mă­tatea lunii decembrie.

Tânărul istoric ieşean Iulian Ciubotaru, în comunicarea Din nou despre Mitropolitul Gheor­ghe-David, a adus în discuţie mai multe date legate de Mi­tropolitul Gheorghe al Moldovei, cel care l-a îngropat pe Ştefan cel Mare. Vorbitorul a arătat că nu este plauzibil ca Mitropolitul Gheorghe să fi luat schima mare cu numele de David, aşa cum au considerat unii cercetători.

Monahul Iustin Taban de la Mănăstirea Putna, în comunica­rea Sfârşitul păstoririi Mitro­po­li­tu­lui Teofan (1546), a coroborat da­tele existente în literatu­ra de specialitate pentru a în­ţe­lege momentul sfârşitului peri­oa­dei în care a păstorit Mitro­po­litul Teo­­fan (mitropolit al Mol­do­vei în­cepând cu anul 1530) şi începutul păstoririi Mitropoli­tu­lui Grigorie Roşca, în jurul anului 1546. Pro­ble­­ma este dificilă, întrucât Mi­tro­politul Grigorie Roşca este atestat de documente ca fiind egumen al Mănăstirii Pro­bota şi în mai 1546, pe când pisania Bise­ri­cii Za­hareşti, din Suceava, ctito­rită de pârcălabul de Hotin Ni­coa­­ră Hâra, menţio­nea­ză că Gri­go­rie Roşca a sfinţit bi­serica la 20 iulie 1545.

Mona­hul Alexie Cojocaru de la Mă­năstirea Putna, în comunicarea Despre epitrahilul de la Pă­tră­uţi. Două documente, a pus în circuitul istoric două documen­te din Fondul Mitropoliei Mol­do­vei de la Serviciul Judeţean al Arhivelor Naţionale Suceava, care arată că celebrul epitrahil de la Pătrăuţi, brodat în aur, ar­gint şi mătase şi care avea brodate chipurile a opt sfinţi, dar şi a donatorilor, Ştefan cel Mare şi Maria Doamna, soţia sa, a fost cerut de Consistoriul din Cer­năuţi şi mutat de la Pă­trăuţi la Cernăuţi în anul 1886, din motive de siguranţă a patrimoniului. Infor­ma­ţia e extraordinar de importantă în în­cercarea de a da de urma epitra­hilului, actualmente pierdut şi cunoscut doar prin intermediul unei poze a lui Grigorie Toci­lescu de la înce­pu­tul secolului al XX-lea. Există po­sibilitatea ca el să se găsească în depozitele u­nor muzee din Cer­nă­uţi care au preluat patrimoniul Mu­zeului Mitropolitan din Cernă­uţi după anexarea Bucovinei de nord de către Uniunea Sovietică.

Conf. univ. dr. Bogdan-Petru Maleon, directorul Bibliotecii Centrale Universitare din Iaşi, în comunicarea Captivii de război în Moldova lui Ştefan cel Mare, a încercat să prezinte atitudinea lui Ştefan cel Mare faţă de prizonierii de război în contextul mentalităţii medievale, prin comparaţie cu modelul bi­zan­tin şi cu cel otoman. Domnul Alexandru Pînzar, în comunicarea Cutumă şi inovaţie: succesiunea la tron în Moldova, în 1517, a încercat să desluşească statutul lui Ştefan şi al fratelui său mai mic, Petru, fiii lui Bog­dan al III-lea (1504-1517), după moartea voievodului. Primul fiu a devenit domn şi va domni până în 1527. Cei doi fiind minori în 1517, domnia efectivă a rămas în sarcina boierilor mari, care au negociat tratatul de pace cu Polonia, semnat la 9 martie 1518. Deşi cei doi fraţi au fost menţionaţi împreună în cadrul acestui tratat, documentele arată că nu se poate vorbi de o asociere la domnie a lui Petru, el fiind în documente doar primul dintre martorii care semnau documentele domneşti, ceea ce însemna că urma să-i acceadă la tron lui Ştefăniţă, în cazul în care acesta din urmă nu ar fi avut urmaşi. Vorbitorul a arătat că odată cu anul 1517 o nouă e­pocă începe în istoria Moldovei, în care boierii ţării acţionează ca forţă electivă în ţară, având puterea de a „face şi desface domnii“. Domnul Mihai Anatolii Cio­ba­nu, doctorand în cadrul Facul­tă­ţii de Istorie a Universităţii din Iaşi, în comunicarea Docu­men­tele moldoveneşti din vechi­le arhive moscovite, a introdus în circuitul istoric românesc câ­te­va date din istoriografia rusească privind vechile documente ruseşti, din cadrul Arhivei îm­pă­răteşti şi Fondului solilor mos­co­viţi, despre relaţiile dintre Cne­za­tul Moscovei şi Moldova. Ac­tele propriu-zise au fot mistu­i­­te de un incendiu, însă s-a păs­trat inventarul lor. Vorbitorul a pus în evidenţă schimburi de soli între Ştefan cel Mare şi Ma­rele Cneaz al Moscovei, Ivan al III-lea, începând cu anul 1481-1482, dar şi existenţa unui tra­tat (o „diplomă“) între cei doi, încheiat cel mai probabil în anul 1491. Aceste contacte au conti­nu­at şi în timpul urmaşilor lui Şte­fan cel Mare, fiind atestate in­clusiv în timpul lui Petru Ra­reş, care încheia şi el un tratat în 1530 cu împăratul Vasile al III-lea.

Doamna prof. univ. dr. Maria Magdalena Székely de la Uni­ver­sitea din Iaşi, în comunicarea Adevăr şi fantezie în pomelnicul Mănăstirii Moldoviţa, a adus în discuţie pomelnicul Mănăstirii Moldoviţa, scris de arhiman­dri­tul Vartolomei Mazereanu în a­nul 1775 pe baza vechiului po­mel­nic al mănăstirii, din 1417. Vorbitoarea a prezentat motivele pentru care s-a refăcut a­cest pomelnic, în principal faptul că cel vechi era scris în slavonă, limbă care nu mai era înţeleasă de părinţii mănăstirii, dar şi fap­tul că nu mai era loc în cel vechi pentru trecerea noilor ctitori. În schimb, întocmirea po­mel­nicului are erori, precum neînţelegerea corectă a unor termeni slavoni. Cu toate acestea, el este o importantă sursă de cu­noaştere istorică, mai ales dacă se coroborează informaţiile cu cele prezente în alte pomelnice, care au început să fie publicate în ultima vreme, in­clusiv în cadrul revistei Ana­lele Putnei.

Domnul prof. univ. dr. Ştefan Gorovei, directorul şti­inţific al Centrului de cerce­tare şi documentare Ştefan cel Ma­re al Mănăstirii Putna, în comunicarea „Noi“ mărturii arme­neşti despre Ştefan cel Mare şi urmaşii săi, a prezentat rezultatele unei cercetări înfiripate încă din tinereţe, în urmă cu 50 de ani. Beneficiind de accesul la biblioteci occidentale, profesorul ieşean a descoperit o traducere a unui important document: „Cro­nica Armenilor din Cameniţa“. Cronica acoperă anii 1430-1652 şi părţi ale ei, cu relevanţă pentru epoca ştefaniană, şi e scrisă într-un dialect special armeano-tătar, fapt care le-a şi făcut inaccesibile. Pentru intervalul 1465-1536, cronica a fost alcătuită de un reprezentant al patriciatului armean din Liov care a murit pe la anul 1536. Aşadar informaţii­le prezente pen­tru intervalul a­cesta sunt con­temporane, deci de primă mâ­nă. Cronica e alcă­tuită din în­şi­ruiri de notiţe lapidare. De­spre Ştefan cel Mare sunt şase informaţii, despre Bog­dan al III-lea una, despre Ştefă­niţă două, iar despre Petru Ra­reş şase. Pentru fieca­re dintre a­ceşti domnitori, do­cu­mentul men­ţionat, pe lângă lucruri foarte bine cunoscute, aduce şi date noi.

În încheierea simpozionului, stareţul Mănăstirii Putna, arhimandritul Melchisedec Velnic, a ţinut să mulţumească tuturor conferenţiarilor pentru efortul depus în scoaterea la iveală a unor date noi despre epoca slăvitului Voievod Ştefan cel Mare şi a urmaşilor săi şi i-a invitat pe toţi istoricii prezenţi în sală să participe la ediţia a XX-a, ani­versară, a „Colocviilor Putnei“, care se va desfăşura în perioada 30 august - 3 septembrie 2017 la Mănăstirea Putna. (Protos. Ieremia Berbec)