La ora 11:30, părintele stareț al mănăstirii, arhim. Melchisedec Velnic, împreună cu clerici din obște, a săvârșit slujba Parastasului pentru Mihai Eminescu și pentru părinții și rudele sale. La final, părintele stareț a rostit un cuvânt despre mesajul lui Eminescu, atât în timpul vieții sale, cât și astăzi.

A urmat deplasarea în incintă, unde, la statuia poetului, a avut loc ceremonia de acordare a Premiului Național pentru exegeză „Mihai Eminescu” scriitorului prof. univ. dr. Iosif Cheie-Pantea, de la Timișoara, pentru cartea „Mihai Eminescu – Omul și dialectica Istoriei”, tipărită de Editura Junimea – Iași. Totodată, a fost acordat Premiul „Aristocrat al Scrisului Bucovinean” scriitorului sucevean Ioan Țicalo.

Evenimentul s-a încheiat cu un program artistic susținut de membri ai Ansamblului „Ciprian Porumbescu” al Centrului Cultural Bucovina.

Cuvântul părintelui stareț al Mănăstirii Putna, arhim. Melchisedec Velnic

Stimați participanți la Festivalul Literar „Mihai Eminescu”,

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, am săvârșit slujba de pomenire și urmează acordarea celor două premii.

Înainte de a merge la statuia lui Eminescu, doresc să vă împărtășesc o întrebare pe care mi-am pus-o în această dimineață:
Ce mesaj ar transmite astăzi Eminescu pentru neam și pentru țară?
Oare s-ar bucura? S-ar întrista? Ar face ceva anume?

Știm cu toții că lui Eminescu i-a păsat mult de popor și de țară. Iubirea lui pentru români, pentru românii de pretutindeni, era uriașă. Binele românilor a fost scopul vieții sale. Toate eforturile unei vieți de jertfă au fost îndreptate spre aceasta.

De când a cunoscut românii din alte locuri decât Ipoteștiul natal, de când a ascultat poveștile lor de viață – la Cernăuți, de la Aron Pumnul, și apoi în Transilvania – sufletul său a rămas pentru totdeauna iubitor de binele românilor.

Nu întâmplător, el a fost „cugetul viu” al Serbării de la Putna din 1871. A venit la Putna, când avea doar 21 de ani, pentru a transmite de aici, de la mormântul lui Ștefan cel Mare, un mesaj tuturor românilor. Atunci, mesajul său a fost chemarea la unitatea culturală a tuturor românilor.

Eminescu a scris principalele texte prin care studenții de atunci au explicat serbarea națională de la Putna și legătura ei cu Ștefan cel Mare, văzut ca un erou al tuturor românilor, un sfânt și un apărător al existenței noastre.

Dar astăzi, ce mesaj ar transmite?
Eminescu a fost un om realist. Poezia lui se încadrează în romantism, dar omul Eminescu – gânditorul, jurnalistul – a gândit cum se poate împlini binele românilor ținând cont de trecut și de prezent, cu mult realism.

Nu voi descrie ce ar vedea Eminescu astăzi, pentru că știm – știm bine ce suntem și ce facem ca țară și ca popor.
Gândul meu este că Eminescu, văzând realitatea de azi, s-ar retrage într-o smerită rugăciune și într-o adâncă tăcere, așteptând ca neamul și țara să-și revină.

El a știut că rugăciunea și tăcerea întru nădejde sunt roditoare și că forța interioară a unui suflet smerit și iubitor este de neoprit. Să ne amintim cuvintele Sfântului Apostol Pavel: „Nădejdea nu rușinează”.

În fața mormântului de la Putna, Eminescu a înțeles puterea lui Ștefan cel Mare, care, după 2 iulie 1504, a făcut ca mormântul său să devină altar al conștiinței naționale, loc de jertfă tăcută și rugăciune.

De aceea, în dimineața zilei de 15 august 1871, Teodor Ștefanelli l-a văzut pe Eminescu la mormântul lui Ștefan, „tăcut și tulburat” – gânditor, adâncit în sine.

El și-a revărsat iubirea pentru oameni și durerea pentru ei în Rugăciunea către Fecioara Maria:

„Ascultă-a noastre plângeri,
Regină peste îngeri,
Din neguri te arată,
Lumină dulce, clară,
O, Maică Preacurată
Și pururi Fecioară, Marie!

Crăiasă alegându-te,
Îngenunchem rugându-te:
Înaltă-ne, ne mântuie
Din valul ce ne bântuie.”

Să-l primim pe Eminescu și mesajul lui în adâncul sufletului nostru, să-i ascultăm glasul și să primim cu smerenie rugăciunea și tăcerea lui în încercările și valurile vieții noastre.