Concert la Parohia „Sfântul Vasile cel Mare” din Roman
Parohia „Sfântul Vasile cel Mare” din Roman a organizat sâmbătă, 11 aprilie 2022, Concertul de cântări prepascale „Iată, Mirele vine!”.
Acesta a fost susținut, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, de Corul Liceului Teologic „Episcop Melchisedec”. Și a fost moderat de pr. prof. Vlad-Ionuț Ghionoiu. Concertul a fost consacrat perioadei Postului Mare din cadrul liturgic al Triodului, dar și începutului perioadei liturgice a Penticostarului. Elevii au fost coordonați de pr. prof. Vlad Samoilă și de arhid. prof. Ioan-Alexandru Tecucianu. Arhimandritul Andrei Ioniță, a transmis binecuvântarea Înaltpreasfințitului Ioachim, iar părintele Ionuț-Alexandru Amărinii, directorul Liceului „Episcop Melchisedec” și părintele paroh Cătălin Claudiu Miclăuș au mulțumit celor care s-au implicat în organizarea evenimentului.