Concert pascal memorabil, la Bacău

Arhiepiscopia Romanului şi Bacăului

Concert pascal memorabil, la Bacău

Corala "Armonia" de la Constanţa a continuat seria spectacolelor pascale din Moldova, astfel că vineri seară a ajuns la Bacău. În prezenţa Înaltpreasfinţitului Părinte Teodosie şi a Înaltpreasfinţitului Părinte Ioachim, membrii renumitei corale au oferit băcăuanilor un festin muzical care a adus mai aproape emoția pregustării bucuriei pascale.

Un concert memorabil pentru iubitorii muzicii sacre. Așa a rămas în sufletele a peste o mie de băcăuani ”În vremea aceea...”, fresca în nouă tablouri, compusă de părintele Ion Popescu Runcu și susţinută de Corala „Armonia” a Arhiepiscopiei Tomisului pe scena Teatrului de Vară ”Radu Beligan” din municipiul Bacău. Iubitorii muzicii sacre prezenți în sală, împreună cu preoți veniți din tot județul, s-au putut împărtăși de frumusețea și expresivitatea unui festin muzical care a adus mai aproape emoția pregustării bucuriei pascale. O corală admirabilă ale cărei premii la nivel internațional confirmă faptul că Biserica susține și promovează muzica de înaltă calitate. ”Să nu uităm că din cele peste două mii de corale din țară, mai bine de trei sferturi sunt bisericești”, avea să precizeze, la finalul concertului, Înaltpreasfinţitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului, pentru care seara muzicală de la Bacău s-a constitut într-un ”memento” special. Aceasta, întrucât IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului a făcut pomenirea părintelui arhidiacon Sebastian Barbu Bucur, personalitate de prim rang a muzicii bizantine, mutat la Domnul pe 1 aprilie 2015. În acelaşi timp, chiriarhul Eparhiei Romanului și Bacăului, IPS Părinte Ioachim, a rememorat câteva momente din prodigioasa activitate a ilustrului profesor universitar, alături de care, în calitate de imnograf al Bisericii Ortodoxe, a colaborat pentru realizarea muzicii slujbelor religioase pentru sfinții români canonizați după 1992. ”Gândindu-mă la Sebastian Barbu Bucur îmi amintesc de utimele slujbe pe care le-am scris, respectiv a Sfântului Iachint de Vicina și a Sfântului Voievod Neagoe Basarab. Mi-au trebuit doar trei zile să le punem pe note, în condițiile în care, la altele trebuiau săptămâni și chiar ani. Ori Dumnezeu a rânduit ca topica muzicală și podobiile să iasă atât de frumos”, a menționat IPS Ioachim. La final, IPS Teodosie a conchis menţionând că ”Bacăul a devenit centrul spiritual care aduce omagiu părintelui Sebastian Barbu Bucur”.

Citește despre: