Concluziile atelierului dedicat catehizării adulților în Episcopia Italiei: „Oferă o experiență profundă și inspirațională”

Episcopia Ortodoxă Română a Italiei

Concluziile atelierului dedicat catehizării adulților în Episcopia Italiei: „Oferă o experiență profundă și inspirațională”

În perioada 17-20 februarie, în Episcopia Ortodoxă Română a Italiei a avut loc un atelier de lucru pentru clerici și laici, dedicat activității de catehizare a adulților, avându-l ca invitat pe părintele Bogdan Racu, inspector eparhial pentru învățământ și catehizare al Arhiepiscopiei Iașilor.

Activitatea s-a desfășurat în trei locații din Italia: Padova, Alessandria Tivoli, la acesta participând un număr de 57 de preoți, diaconi, doamne preotese, studenți teologi și cateheți mireni din Episcopia Ortodoxă Română a Italiei.

Participanții au avut posibilitatea ca, pe parcursul a patru sesiuni de lucru, cu activități interactive, să ofere și să primească experiență catehetică privind lucrul cu adulții în vederea aprofundării învățăturii de credință. Sesiunea introductivă i-a familiarizat pe participanți unii cu ceilalți, pornind de la experiența pe care o au în catehizarea adulților și de la propriile lor trăiri în aprofundarea învățăturii de credință. A urmat, tot în această parte de început, raportarea la tema propusă și pregătită, Slujba Utreniei din zilele de duminică, înțelegând că prin catehizare nu slujim doar cunoașterea, prin livrarea de informații, ci mergând în profunzime, până la formarea capacității de a găsi răspunsurile pe care ni le oferă credința de a răspunde provocărilor timpului în care ne-a rânduit Dumnezeu să ne mântuim. Sesiunea a doua a provocat pe cei prezenți să descopere cum învață adulții. Cum îi catehizăm pe cei indiferenți a fost un subiect care a solicitat inventivitatea participanților.

Cea de-a treia sesiune a urmărit ce se înțelege prin cateheză, dezvoltând ideea de cateheză ca experiență. Stabilirea scopului și a unor obiective bine definite pentru o cateheză, urmărirea momentele logico-psihologice ale unei cateheze și a rezultatelor obținute, traduse prin ce vor fi capabili credincioșii să știe și să facă după parcurgerea unor programe sistematice de catehizare, au fost elemente care au fost dezvoltate în această etapă a atelierului. Discuția nu a fost una tehnică, teoretică, scolastică așa cum ar putea-o numi unii, ci a fost purtată într-o cheie practică, aprofundând importanța participării la Slujba Utreniei și a rostirii rugăciunilor de dimineață ca pregătire pentru Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie.

În ultima sesiune de lucru, formatorul a oferit un model de cateheză despre istoricul formării Slujbei Utreniei, iar participanții au alcătuit, în trei grupe de lucru, o cateheză despre rânduiala Slujbei Utreniei cu titlul Învierea lui Hristos văzând să ne închinăm Sfântului Domnului Iisus, insistând asupra pregătirii aperceptive, recapitulării și aplicării învățăturii de credință aprofundate.Atelierul a avut un ecou pozitiv în inimile tuturor participanților, aceștia manifestând interesul de a lua parte la astfel de ateliere în prezență fizică cel puțin de două ori pe an. Pe lângă informațiile și experiențele livrate în timpul atelierului, cei prezenți au primit câteva pliante și broșuri referitoare la Taina Sfântului Maslu și pomenirea celor adormiți, un set de afișe catehetice pentru a le folosi în parohie, un proiect catehetic pentru Postul Mare și un model de proiect catehetic editabil care-i va ghida și ajuta în alcătuirea unei cateheze. Bibliografia oferită va fi de folos celor care vor dezvolta aprofundarea Slujbei Utreniei la parohie și va crește gradul de receptivitate la materialele catehetice.

Mărturii ale participanților

„Întâlnirea a avut un impact deosebit și valoros, oferind participanților o experiență profundă și inspirațională. A fost o conferință utilă și relevantă, structura și organizarea acesteia fiind clare și ușor de urmărit.

Eleganța și flexibilitatea abordării părintelui coordonator Bogdan Racu ne-au insuflat încredere în potențialul pe care fiecare dintre noi îl avem și pe care îl putem valorifica atât în relația cu credincioșii din parohie, cât și în dialogul cu orice om aflat în căutarea Veșniciei.

Informațiile despre modul în care învață adulții s-au dovedit extrem de utile în activitatea pastorală, oferindu-ne o perspectivă mai profundă asupra procesului catehetic. Entuziasmul generat de descoperirea unor metode noi și inovatoare, bazate pe textul scripturistic, scrierile Sfinților Părinți și realitatea cotidiană, ne-a îndrumat mintea și inima spre aproapele nostru, chemându-L pe Domnul să ne călăuzească în această lucrare de cunoaștere și revelare a adevărurilor de credință.

Un exemplu clar și sugestiv a fost cel al celor trei icoane, fiecare reprezentând una dintre cele trei grupe de cateheți care au explicat textul evanghelic și aplicabilitatea acestuia în înțelegerea Învierii lui Hristos. Acest tip de abordare vizuală și interactivă a facilitat o învățare mai profundă și mai accesibilă.

Informațiile prezentate în cadrul întâlnirii sunt nu doar teoretice, ci și extrem de practice, putând fi aplicate cu succes în cadrul întâlnirilor catehetice parohiale. De asemenea, considerăm că astfel de conferințe nu ar trebui să se oprească aici, ci să fie continuate prin întâlniri viitoare, pentru a aprofunda metodele discutate și a împărtăși roadele lucrării catehetice.

Un alt aspect apreciat a fost atmosfera deschisă și interactivă a întâlnirii. Posibilitatea de a adresa întrebări și de a discuta liber a creat un cadru de învățare relaxat, unde cateheții s-au simțit ascultați, înțeleși și acceptați fără rezerve. Părintele Bogdan Racu a demonstrat nu doar cunoaștere și măiestrie didactică, ci și o abordare empatică, întâmpinându-i pe participanți la nivelul lor, cu răbdare și deschidere.

Se cuvine să aducem mulțumiri părintelui profesor Bogdan Racu pentru disponibilitatea sa de a fi prezent în Episcopia noastră, precum și părintelui Nicolae Budui pentru efortul depus în facilitarea acestei întâlniri deosebite”. (pr. Lucian Podar, Parohia „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie” Mirandola).

***
„Impresionantă și extrem de utilă, a fost întâlnirea de luni 17 februarie cu Părintele Profesor Bogdan Racu. Eu care sunt de modă mai veche, m-am dus înarmat cu caiete și pixuri (am luat cu mine și cartea Preot Prof. Dr. Dumitru Călugăr, Catehetica, o carte foarte dragă mie) zicându-mi că voi asculta și scrie timp de patru ore. A fost o experiență frumoasă, o metodă pe care până acum am promovat-o doar cu copiii și cu tinerii, dar ea sigur, va da roade și în cadrul orelor de cateheză cu adulții.

Ce ne rămâne nouă de făcut, din sfaturile date de Părintele Profesor Bogdan, este asigurarea continuității orelor de cateheză. O dată începute, ele trebuie „să curgă” una după alta cu informații altele și altele, într-o succesiune logică, care în final vor întregi imaginea de ansamblu a temei, fixând prin mijloacele practice (ateliere) cunoștințele și noțiunile propuse de catehet spre învățare. Acest lucru depinde într-o mare măsură, de modul cum catehetul se pregătește pentru ora de cateheză; de modul cum stăpânește noțiunile și cum își pregătește tema din punct de vedere logistic.

Mulțumesc Părintelui Profesor Bogdan Racu pentru cele primite și fraților preoți prezenți, pentru colegialitatea dovedită în lucru pe ateliere”. (pr. Neculai Postolache, Parohia „Sfinții Doctori fără de arginți Chir și Ioan” Camposampiero)

***

„Participarea la acest atelier a fost o experiență deosebit de folositoare pentru mine. Am descoperit lucruri noi, pe care le voi aplica în catehizarea adulților. Cel mai mult mi-a plăcut faptul că am lucrat în echipă, colaborând pentru a elabora o cateheză, pe care apoi am analizat-o împreună cu părintele profesor Bogdan Racu. Am avut astfel ocazia să identificăm atât punctele ei forte, cât și aspectele ce pot fi îmbunătățite. Consider că astfel de întâlniri ar trebui organizate mai des”. (pr. Ioan Haba, Parohia Ciriè)

***

Atelierul la care am participat a fost foarte interesant atât pentru clerici, cât și pentru mireni, deoarece am dobândit noi metode de a transmite învățături religioase credincioșilor. Totodată am învățat că pregătirea catehetică este fundamentală pentru a putea obține rezultate concrete și de folos”. (pr. Marius Negru, preot slujitor la Parohia Abano Terme, Padova)

***

„O întâlnire care ridică nivelul în care realizăm catehezele cu adulții. Foarte practic expus, cu exemple de urmat și aplicat în parohie”. (pr. Ionuț Dascălu, Parohia Valeggio sul Mincio, Verona)

***

„Mă bucur nespus de mult că am participat la atelierul catehetic organizat de Părintele Nicolae Budui și de Părintele Bogdan Racu la Tivoli. Am învățat din experiența părinților organizatori că o cateheza reușită trebuie să fie bine structurata și pregătită pentru a putea fi primită de către credincioșii care vor veni la orele de cateheza. Cum să alegem temele, ce trebuie să cuprindă, care sunt obiectivele și modul de aplicare. Foarte mult mi-a plăcut felul în care ne-a încurajat Părintele Bogdan să trecem peste bariera emoțională și să dobândim curajul de a participa cu propriile cuvinte la tema propusă.

În concluzie este importantă și necesară participarea la aceste ateliere de formare catehetică, mai ales pentru cei ca mine care nu au o experiență de catehet. Mulțumesc pentru materiale dăruite ca bază de studiu pentru noile cateheze și mai ales pentru posibilitatea de a colabora pe viitor cu echipa catehetică care ne oferă tot sprijinul necesar și ne împărtășesc experiența lor”. (pr. Gabriel Andriuță, Parohia Passo Corese, Protopopiatul Lazio II)
 

sursa: theofania.ro / pr. Nicolae Budui – Coordonator Sectorul Catehetic – Educațional al EORI

Citește despre: