Concurs cu participare internațională: „Împreună cu Hristos prin lume în mileniul III” – ediția a VII-a
În perioada 23-29 ianuarie 2023 se desfășoară Concursul online „Împreună cu Hristos prin lume în mileniul III”, aflat la a VII-a ediție.
Concursul este organizat online și se adresează elevilor cu vârsta între 6 și 19 ani, atât din România, cât și din diaspora românească. La concurs s-au înscris peste 12.000 de elevi din țară și din întreaga diasporă românească a Europei, Canadei, Americii, Asiei și Australiei.
Concursul este avizat de Ministerul Educației, fiind încadrat în Calendarul Activităților Extrașcolare, poziția 40.
La ediția anterioară au participat peste 10.000 de copiii români din întreaga lume.
Datorită numărului mare pe participanți, subiectele de concurs, cuprinse în link-uri pe niveluri de vârstă, au fost așezate în aplicația Thinglink, care oferă posibilitatea fiecărui elev să acceseze harta României sau a fiecărui continent, în care va găsi linkul potrivit zonei de care aparține. Link-urile, în țara noastră, sunt așezate pe Mitropolii.
Organizatorii acestui concurs sunt:
Colegiul Național Pedagogic „Gh. Lazăr” Cluj-Napoca – inițiatorul proiectului, prin coordonarea asumată de dna prof. dr. Ionița Timiș,
Arhiepiscopia Vadului, Feleacului si Clujului
Episcopia Ortodoxă Română a Italiei,
Inspectoratul Școlar Județean Cluj,
Inspectoratul Școlar Județean Buzău
Tema concursului acestei ediții este „Rugăciunea, aripă spre Cer”. Copiii sunt invitați să rezolve subiecte pe tema rugăciunii, potrivit nivelului lor de vârstă. Unul dintre subiecte este realizarea unei rugăciuni. Cu aceste rugăciuni, toți copiii vor fi invitați la bisericile de care aparțin, însoțiți de părinții lor, să le rostească în fața întregii comunități, în data de 5 martie, la finalul Sfintei Liturghii. Se dorește ca această zi să fie consacrată ca Zi internațională de rugăciune a copiilor pentru lume.
Lumea are nevoie de rugăciunea curată a copiilor!
Apreciem profesorii de religie, dar și preoții, atât din țară, cât și din diaspora românească, pentru implicarea atâtor elevi la acest concurs, care nu este altceva, decât o mărturisire curată și sinceră.
Ca formă de motivare a participării la orele de religie și la activitățile catehetice de pretutindeni, concursul oferă un feedback atât elevilor, cât și părinților, profesorilor, preoților, cateheților, precum și o satisfacție pentru munca și misiunea asumată la catedră sau la Altar.
Înainte de toate, acest concurs se dorește a fi o formă de mărturisire și de cunoaștere a tainelor credinței, prin participarea elevilor la orele de religie.
Organizarea concursului este gestionată de o echipă, bine închegată, sub coordonarea subsemnatei, formată din profesorii de religie din cadrul Platformei red-religie.ro, cu susținerea domnului inspector general, Vasile Timiș, a secretarului de stat din Ministerul Educației, dl Romeo Moșoiu, a PS Părinte Siluan, Episcopul românilor din Italia, a părintelui consilier Nicolae Budui din Italia, a tuturor inspectorilor de religie din țară, și nu în ultimul rând, cu efortul neobosit și jertfelnic al doamnei profesor, Daniela Zaharioiu de la Buzău.
Răspunsurile elevilor la întrebarea: De ce credeți că au participat așa de mulți copii la acest concurs? lămurește interesul crescut al elevilor pentru ora de religie.
• Au participat așa de mulți copii, deoarece voiau să-și arate dragostea lor față de Dumnezeu și în modul acesta;
• Au participat, considerând concursul ca pe o slujbă de duminică, rugându-L pe Dumnezeu să le primească participarea, dacă cumva n-au putut să meargă la Biserică;
• Au participat atâția copii, deoarece ei au dorit să-L mărturisească pe Dumnezeu, pentru că îl iubesc;
• Au vrut să-I arate lui Dumnezeu și lumii că nu a pierit credința, chiar dacă trăim în aceste vremuri în care parcă lumea s-a îndepărtate de Dumnezeu și îi este teamă să meargă la Biserică;
• Prin această participare, copiii nu fac altceva decât să-I arate lui Dumnezeu și lumii că ei duc mai departe flacăra credinței si a iubirii de Dumnezeu, flacăra primită de la părinții si dascălii lor. Această flacără nu se va stinge niciodată, dacă copiii se vor apropia de biserică și ora de religie;
• Eu cred că numărul mare de participanți se datorează faptului că elevii Îl iubesc atât de mult pe Dumnezeu, încât ei vor să-L mărturisească, ori de câte ori au ocazia.
Dincolo de această participare, online, acest proiect urmărește sensibilizarea conștiinței de unitate în rugăciunea a copiilor din întreaga lume, bine-știind ca unde sunt doi sau trei adunați în numele lui Hristos, acolo este prezent și El, împlinind cu drag cererile noastre.
Ne dorim ca în ziua de 5 martie să se umple Bisericile de copii și de părinți, ca să înalțe rugăciuni curate către Cer, în același moment, pe fața întregului pământ.
(Prof. Ionița Timiș, Colegiul Național Pedagogic „Gheorghe Lazăr” Cluj-Napoca)